Ziarul

  Programul TV      curs BNR    propune o publicatie     trimite o stire    

Reviste romanesti - Reviste romanesti - Singur

 

Revista "Singur"

Website: http://www.revistasingur.ro

Revista inscrisa in categoria Cultura in judetul Dambovita

Descriere:
Singur - revista de cultura, civilizatie si atitudine morala, prima revista de acest profil din Targoviste.

propune o revista

Ultimele stiri din revista Singur de azi - Revista Singur online


Rock Filarmonica Oradea: INVITAȚIE...

 

INVITAȚIE

LA UN RECITAL MUZICAL-POETIC: „FRONTUL ROŞU - A. STEUERMAN-RODION”

Avem deosebita onoare de a vă informa că marţi, 25 Septembrie 2018, ora 17:00 la Filarmonica de Stat din Oradea va avea loc un moment poetic, muzical şi istoric dedicat lumii evreieşti şi întregii Românii culturale, în cadrul grandiosului Centenar – Recitalul „FRONTUL ROŞU – A. STEUERMAN-RODION”.

Autorul şi medicul A. Steuerman-Rodion a trecut la cele veşnice în urmă cu 100 de ani, fiind o figură emblematică pentru cultura şi istoria poporului român şi evreu din România, prin realizările sale sociale şi culturale. Autorul a atras atenţia creatorilor acestui eveniment prin tulburătorul volum „Frontul roşu”, scris pe front, direct din război, un volum de sonete impecabile, postume (editate în 1920) pe care cantautorul Florian Chelu Madeva a ţinut să le aşeze pe muzică şi, astfel, să-i acorde o atenţie deosebită.

Am avut plăcuta bucurie de a o cunoaşte pe doamna dr. Irina Spirescu de la Federația Comunităților Evreiești din România, prin dl Robert Schorr, autoare a unei impecabile prezentări a autorului Steuerman-Rodion, prezentare ce a stat la baza iniţiativei noastre de a realiza acest eveniment. Vă mărturisim că, datorită creaţiei noastre în marginea sonetului dar şi datorită apropierii de comunitatea evreiască, absolut întâmplător am întâlnit acest autor genial – Steuerman-Rodion, pe care dorim să-l aşezăm între marii creatori români, unde de altfel îşi merită locul.

În încheiere, vă anunţăm că evenimentul va consta într-o prelegere istorică pe care ne-o va oferi doamna Irina Spirescu, într-o lansare a două volume: „Sonet muzical – A. Steuerman-Rodion” şi „Frontul Roşu – A. Steuerman-Rodion (reeditare)”, într-un recital muzical oferit de Cvartetul de coarde „Intermezzo”, împreună cu cei doi artişti implicaţi artistic şi afectiv: Florian şi Alexandrina Chelu, iar în final cu un dans elegant al Trupei de dansuri israeliene Or Neurim. Evenimentul se bucură de finanțarea Consiliului Județean Bihor.

În acest sens, am transmis invitaţia noastră către dna Irina Spirescu, dar şi către dl Robert Schorr, în calitatea domniei sale de director al Departamentului de Cultură, Artă, Media, pentru a ne fi alături la acest eveniment şi, cu această ocazie, invităm cu drag întreaga comunitate orădeană să ni se alăture. Sperăm din suflet să ne puteți onora cu prezența.

ROMÂNIA MAGNIFICĂ: „...ceea ce am ajuns si suntem in mijlocul popoarelor ce ne inconjoara.”

 

Theodor Capidan (n. 28 aprilie 1879, Prilep, Macedonia - d. 1 septembrie 1953, Bucureşti) a fost un lingvist român. În 1928 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1935 a fost numit membru titular.



“Privind limba ca supremul instrument al conştiinţei româneşti, ea nu se înfăţişază numai ca un reflex al spiritului şi al felului de a vedea lumea, ci reprezintă şi expresia soartei noastre: numai prin limbă noi ne dăm seama de ceea ce am ajuns şi suntem în mijlocul popoarelor ce ne înconjoară. Ea ne aparţine mai mult decât orice altă moştenire spirituală, pentru că numai în ea se răsfrânge sufletul poporului nostru şi întreaga realitate a vieţii noastre spirituale.”

LIMBA ŞI CULTURA
THEODOR CAPIDAN
FUNDAŢIA SCRISUL ROMÂNESC
CRAIOVA, 2005

GABRIELA GENȚIANA GROZA: A ÎNFLORIT DIN NOU CASTANUL

 

A înflorit a doua oară

Castanul ce slăbit părea,

Întinerit, nu vrea să piară

Răpus ușor de vreme rea.

 

În ambianța nefirească,

Întreaga vară a tânjit

Un pic de ploaie să-l stropească

Un nour mic, abia ivit.

 

Acum lucește mândră salbă

În părul toamnei arămii,

Pe ramuri, câte-o floare albă,

Ici-acolo-n orele târzii.

 

Mă mir de unde-atâta vlagă

În trunchi de sete chinuit,

Un biet castan putu să tragă,

O sevă nouă s-a ivit!

 

E toamnă lungă. Cui îi pasă?

Castanul flori și-a desfăcut;

Nepăsătoare, vremea lasă

Paingul, pânză la țesut…

 

Dar cine stă să-l mai admire,

Când rod și frunze s-au uscat

Iar bruma cade peste fire

Și rândunelele-au plecat?...

SERGIU GĂBUREAC: HOȚII și SOCIALIȘTII

 

E vremea scrisorilor. După cea a lui Giuliano, plătită cu bani grei, apare zvonul existenței unei scrisori semnate, în numele Comitetului de inițiativă, de 3 lideri socialiști grei. După ce au tot încercat, prin tot felul de semnale interne, aducerea partidului pe calea socialiștilor europeni, au hotărât eliminarea răului. Ținta principală nu era greu de ghicit. O cunoaștea o țară întreagă de mai bine de doi ani de șefie autoritară, înconjurată de camarila arhicunoscută (Iordache, Nicolicea, Tudorel, Șerban Nicolae, Carmen Dan, Codrin Ștefănescu).

O știu până și alegătorii care au crezut în „laptele și mierea” promise de acest biet ciolănar al timpurilor noi. Liviu-Nicolae Dragnea.

Să comentez câteva pasaje din epistola data publicității.

Au crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale și subvențiile pentru agricultori. Avem cel mai mare număr de salariați din ultimii 20 de ani, cel mai redus nivel al șomajului etc.”

E o fraza de la începutul epistolei, în care apar jumătăți de adevăr. E drept, au crescut salariile, dar cu prețul reînvierii inflației galopante. Au crescut și ajutoarele sociale, dar ele sunt percepute ca o mituire a electorului pesedist. Cât despre subvențiile pentru agricultură ele vin de la Bruxelles, Guvernul Dăncilă neavând niciun amestec. A crescut numărul salariaților, dar nu prin înființarea unor noi locuri de muncă, ci prin scoaterea la lumină a salariilor de mizerie plătite la negru în mediul privat. Cine i-a împiedicat până acum să o facă ? Sintagma „cel mai redus nivel al șomajului” e de râsul lumii. Păi, cum a scăzut șomajul în România ? Prin alungarea a milioane de români din țara lor. Numai anul trecut au plecat cât populația cât a două județe la un loc sau cât un Ploiești, cu tot cu periferii.

Cu toate acestea, paradoxal, Partidul Social Democrat scade în preferințele electoratului” și „președintele partidului, Liviu Nicolae Dragnea, este cotat în sondajele de opinie cu 7%-12%.” Realități absolut motivate de „realizările” lor menționate mai sus + plus lupta pentru acapararea Justiție. O fi poporul pesedist plin de tot felul de noncalități, dar tâmpit nu e !

Scrisoarea enumeră și cauzele pentru care PSD se află în această situație.

Partidul Social Democrat și guvernul său sunt parte a unor conflicte interne.” Corect. E o luptă între puținii socialiști din PSD și masa uriașă de ciolănari. Corupți și corupători !

Modul în care au fost desemnați cei trei candidați la funcția de Prim-Ministru și membrii Guvernului, fără niciun set valid de criterii necesare pentru o guvernare performantă” sau „Moțiunea de cenzură împotriva propriului guvern, instalarea a nu mai puțin de trei guverne în 19 luni, schimbările neexplicate ale unor miniștri, sunt elemente percepute în mod negativ de electoratul PSD.” sau „Conducerea discreționară a partidului, transformarea structurilor de conducere (Biroul Permanent Național, Comitetul Executiv) în foruri care validează deciziile luate într-un format restrâns, desființarea de facto a Consiliului Național și a Departamentelor partidului, lipsa dezbaterii interne în structurile politice și parlamentare.” Corect scris ! Dragnea procedează exact ca pe vremea când era „baron” la Teleorman. Și-a trântit propriile guverne, fapt unic în lume ! Iar, actualul a ajuns de râsul planetei prin Veorica și ai ei. Iar în partid, Dragnea se comportă dictatorial. Nimic nou sub soare !

PSD se află într-un război permanent, purtat pe prea multe fronturi, cu o parte importantă a societății românești: Președintele României, partidele politice din opoziție, SRI, SPP, Ministerul Public, DNA, societatea civilă etc.” Este o vorbă: Când doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă ! Beția politică e mai cumplită decât cea etilică.

Agenda publică a fost acaparată de teme precum corupțiaschimbările din JustițieStatul Paralelde protocoalele de colaborare cu SRI, care au acoperit, în planul dezbaterii publice, rezultatele guvernării în domeniile economic și social.”  

Repet: O fi poporul pesedist plin de tot felul de păcate, dar tâmpit-tâmpit nu e !

Tot mai mulți sunt sătui de tot soiul de gulgute, abureli și scenarii fără acoperire, s-au prins că, de fapt, gașca de falși socialiști lucrează doar în interes propriu. Ceea ce se întâmplă cu legile Justiției e mai mult decât edificator. Dragnea și penalii săi sunt disperați și asta se vede de la o poștă. Invenția cu „statul paralel” a devenit subiect de presă umoristică. Stat paralel în care, el însuși, s-a dovedit a fi verigă ! Plus potlogăriile cotidiene financiar-economice care au loc în toate județele țării unde la Putere este coaliția ALDE-PSD.

Acțiunile de protest anunțate pentru lunile septembrie și octombrie 2018 vor adânci criza de neîncredere în partid.” Așa e ! Să nu uităm nici măcelul din 10 august aranjat, în Piața Victoriei, de oamenii lui Dragnea. Acum, o dau din colț în colț.

Promovarea în guvern, ministere, agenții, alte instituții publice a unor persoane cu evidente carențe profesionale, incapabile să comunice corect, argumentat, pe temele guvernării.” Din păcate, chiar „salvarea” din vinerea neagră a liderului PSD s-a făcut tot prin cumpărarea noaptea, ca la tarabă, a susținătorilor prin promiterea de funcții, alocări de bugete grase ș.a. Nu mai pun la socoteală gafele fără număr ale analfabeților aflați pe post de prim ministru și miniștri ai României. Nici analfabetul de Ceaușescu nu a avut asemenea echipe guvernamentale catastrofale.

Situația juridică vulnerabilă a liderului PSD, Liviu-Nicolae Dragnea, a devenit vulnerabilitatea majoră a partidului.” Aici e cea mai mare bubă a Frontului „Salvării” Naționale, acum în blana de oaie PSDragnea. Dragnea e deja de două ori penal, plus că mai vin niște procese din urmă.

Semnatarii scrisorii, în numele unui grup de inițiativă (!), vin și cu 19 propuneri concrete. Demisia imediată a domnului Liviu Nicolae Dragnea din funcția de președinte al Partidului și din funcția de Președinte al Camerei Deputaților.” Spuneți-mi ce dictator ați cunoscut în istorie care să se fi retras de bunăvoie ? „Doar Congresul mă poate schimba !”, celălalt voia „Marea Adunare Națională”.

Îmbunătățirea actului de guvernare și consolidarea echipei guvernamentale. Agenda publică a Guvernului trebuie centrată pe investiții publice, sprijinirea mediului de afaceri în vederea menținerii ritmului de creștere economică.” Cu cine ? Cu Veorica ? Slabă nădejde ! Asta, deși, în PSD sunt și profesioniști în ale administrației.

Susținerea marilor proiecte de infrastructură critică (termoficare, alimentare cu apă etc) și a colaborării dintre Guvern și administrația publică locală pentru implementarea acestora.” Termoficarea și alimentarea cu apă să fie marile proiecte de infrastuctură critic pentru România ? Nu zic că nu ar fi importante !

Impulsionarea inițierii și derulării proiectelor privind infrastructura de mobilitate (autostrăzi, drumuri expres, centuri ocolitoare etc) de către administrația centrală și locală.” Ce să impulsionezi când guvernul refuză (sic!) să le demareze ? Vezi declarația uluitoare făcută de Corina Crețu, comisar european. Pesedist !

Susținerea necondiționată a adoptării și aplicării noii legi a Pensiilor, așa cum a fost elaborată de actualul Guvern.” Cum să susții ceva, care se modifică toată ziua și care va fi aplicată va fi în următorul mandat legislativ ? Când vor fi alții la Putere !

Elaborarea unui plan coerent de eficientizare a sistemului de ajutoare sociale prin măsuri țintite, menite să-i ajute pe cei aflați cu adevărat în nevoie, astfel încât lupta împotriva pauperizării să înregistreze rezultate vizibile.” Se continuă cu măsurile populistă de mituire a majorității electoratului PSD ! Bravos !

Pregătirea corespunzătoare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, moment ce trebuie să genereze o îmbunătățire a imaginii României și a guvernării, în plan internațional.” 

Cu cine, tovarăși ? Cu alde Daea și Meleșcanu ?

Creșterea coeziunii grupurilor parlamentare și adoptarea în această sesiune parlamentară a pachetului de legi privind Justiția, legile de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă; legile privind securitatea națională, Codul administrativ.” Băieții nu se lasă ! Poate, poate, deși și-au pus în cap toată lumea civilizată, inclusiv pe colegii lor socialiști europeni ! Chiar nu gândesc deloc ?!?

Adoptarea unei inițiative legislative privind amnistia și grațierea, după o largă consultare și dezbatere cu: Ministerul Justiției, CSM, ICCJ, asociațiile magistraților, UNBR și societatea civilă. Reforma justiției și a politicii penale pot reuși, fiind acceptate de societate numai în măsura în care convingem că acestea se fac în interesul protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.” Aici mai vin în rândul europenilor, nu cum le gândise Dragnea&Tăriceanu.

Condamnarea cu fermitate și luarea tuturor măsurilor pentru împiedicarea imixtiunii serviciilor secrete sau a grupurilor de interese ilegitime în actul de justiție, care trebui să se înfăptuiască imparțial, cu respectarea strictă a Constituției și a legilor în vigoare.” Care imixtiune, gulguta cu „protocoalele” fiind o aiureală totală ? Iar „grupul de interese ilegitime în actul de justiție”, provine, în cvasitotalitate, din PSD.

Susținerea referendumului național privind revizuirea Constituției din data de 7 octombrie 2018.” Bani aruncați pe fereastră, când totul e reglementat de legislația românească.

Susținerea Guvernului în procesul de rectificare bugetară.” Păi, aia din august a fost rectificare bugetară pozitivă ? Au tăiat de la unii și au dat la alții, neglijând direcții importante de dezvoltare economică a țării !

Îmbunătățirea relațiilor cu partenerii internaționali și recâștigarea încrederii în România și în Partidul Social Democrat. Trebuie să redevenim parteneri viabili pentru dialog în cadrul Partidului Socialiștilor Europeni și Internaționalei Socialiste.” … „Demersul nostru este unul onest, care nu urmărește interese personale, ci salvarea Partidului Social Democrat într-un moment dificil.” Corect, însă cred că e prea târziu ! Nimeni nu mai crede în variant „socialistă” mioritică. 30 de ani de fesenism haotic sunt suficienți pentru România.

Ar fi mult multe de comentat, dar lelea Safta îmi stă în coastă și-mi spune hotărâtă: „Deocamdată să vedem cine de la ei e cu hoții și cine cu socialiștii europeni. Mi-e teamă că hoții domină PSD-ul ! 

Am mai scris, avem nevoie de o stângă europeană, nu de o gașcă de hoți, care au confiscat partidul cu interese dictate, se pare, și de alte zări. Sunt sigur că, în curând, vor fi luați în vizor și cei din camarila vătafului.

La români, camarila are o tradiție medievală. A practicat-o chiar și colonelul Ioan Alexandru Cuza, după ce a devenit, domnitor al Principatelor Unite, a avut-o la picioare și Regele Carol al II-lea, precum și alții. Domnitori sau președinți.

Pe toți, camarila i-a dus la piezanie. Așa se scrie istoria !

De vineri, contrar aparențelor de învingător, Liviu-Nicolae Dragnea a devenit un cadavru politic. 

În anul centenar, circul politic continuă !

Toate bune ?

DOMINIC DIAMANT: POEME

 

ÎNTREBĂRI ESENŢIALE

                                                Şi dacă-om ajunge pe altă planetă

                                    Cu-acelaşi genom, ADN şi tipic

                                    Şi tot ce-am făcut eronat se repetă

                                    Şi-n tot ce-o să fac nu se schimbă nimic ?

                                                Şi dacă minciuna, hoţia şi crima

                                    Vor face ravagii ca şi pe pământ

                                    Şi doar amăgirea rămâne-va prima

                                    Din toate trăirile cele ce sunt ?

                                                Şi dacă zadarnică-i orice credinţă

                                    Şi dacă suntem condamnaţi să pierim

                                    Cu tot ce o clipă doar se înfiinţă

                                    Cu tot ce-i tezaurul nostru sublim ?

                                                Şi dacă-s captiv îndoielii de sine

                                    Şi dacă-i iluzie tot ce trăiesc

                                    Şi dacă întregul miracol devine

                                    Un nemărginit avatar omenesc ?

                                                O, Doamne, de ce-s vinovat fără vină

                                    De ce Tu mă laşi infinit să mă zbat

                                    Şi nu să mă pierd în eterna lumină

                                    Ca tot există, ca tot ce ai creat ?

                                                            ***     

                                      UN SINDROM PĂGUBOS        

           

                                                Suferind de sindromul ratării

                                    Nici în vis nu-ncetez să mă spării

                                    De-o asemenea rea ipostază

                                    Şi mă tem că nu-i mult şi-o să cază

                                    Şi particula bună din mine

                                    Şi atunci o să mor de ruşine

                                    C-am trăit pe pământ chiar degeaba

                                    Nici măcar responsabil cu treaba

                                    Celui ce neştiind ce îl doare

                                    Se alină cu cele odoare

                                    Ce-i atârnă, complet inutile,

                                    Dus cu gândul parşiv la copile

                                                Nici nu ştiţi cât de mult pot să sufăr

                                    Că nu sunt într-o baltă un nufăr

                                    Sau o floare de colţ pe o stâncă

                                    Mărginind o prăpastie-adâncă.

                                                            ***

                                      UN DIALOG INCENDIAR

                                                Un dialog atât de incendiar, mai rar

                                    Pentru că se derulează chiar în Dejagaskar.

                                                Ea        -Eu te iubesc cum nici nu-ţi dă prin minte !

                                                El         -Hai să vedem, iubito, cine minte !

                                                Ea        -Să facem schimb de ochi, de eşti în stare !

                                                El         -Eu îţi propun o şustă şi mai tare !

                                                            Să facem schimb de inimi, inimioară

                                                            Durerea-ţi şi pe mine să mă doară !

                                                Ea        -Ce-ai zice, printr-un număr de magie

                                                            Chiar sexele schimbate să ne fie

                                                            Sau, şi mai şi, cu-o tainică furtună

                                                            Să ne trezim cu ambele-mpreună

                                                            În cel mai pur extaz şi voluptate

                                                            După orgasme trăznet repetate.

                                                El         -Cum te contemplu mut, eu rămân mască

                                                            Ce nu te satisface, să-ţi trăiască

                                                            În ipostaza noastră actuală

                                                            Atât de potrivită şi…letală ?

                                                Ea        -Iar eu, înmărmurind, privesc la tine

                                                            Şi nu mă dumiresc ce nu-ţi convine ?

                                                El         -Poate că doar mimăm iubirea, poate

                                                            Că ne-am smintit şi vrem ce nu se poate !

                                                Ea        -Să ştii, iubitule, că ai dreptate

                                                            Ia să mai încercăm şi pe la spate

                                                            Că un mesaj erotic face bine

                                                            Şi spulberă ideile meschine.

                                                …Şi, uite-aşa, cum numai Domnul ştie,

                                    Am reluat eterna frenezie

                                    A cuplurilor veşnic ne-mpăcate

                                    C-un şi mai mare grad de voluptate

                                    Şi n-ai idee ce ni se întâmplă

                                    Căzând pe spate, tâmplă lână tâmplă.

 

Mircea Octavian Boran: Au mai rămas 10 zile pentru Ars Fotografica 2018

 

Asociația  Foto Club Arad (fondată în 1968) vă invită  să participați la Salonul Internațional Ars Fotografica Arad – 2018, Ediția a XVIII-a. Salonul din acest an va fi unul special dedicat aniversării a 50 ani de la înfiinţarea Foto Club Arad.

Secțiunile din acest an sunt: liber color şi liber monocrom.

Salonul este sub patronajul AAFR nr. 022/2018 şi va fi organizat conform regulamentelor şi standardelor de organizare ale saloanelor de artă fotografică şi ale Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR). 

        Ultima zi de primire a fotografiilor este 01.10.2018, iar vernisajul şi acordarea premiilor vor  avea loc în data de 16.11.2018 la Sala de Expoziţii Atrium Mall din Arad.

Cluburile foto cu mai mult de 6 participanţi vor avea o reducere a taxei de participare dacă vor lua legătura cu mine.

Afișul, borderoul de participare editabil și invitația cu toate detaliile le aveți aici:

http://www.fotoclubarad.ro/Downloads/ARS_FOTOGRAFICA_2018_Registration.pdf

Succes tuturor participanților !

Lumină bună !

Cu stimă,

Mircea Boran, Art. AAFR

Președintele

Asociației Foto Club Arad

www.fotoclubarad.ro

tf. 0744863266

 
 
 
 

Stelian Gomboș: Din seria „Pro Memoria”

 

 

 

 

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 115 ani de la naşterea sa pământească şi 25 ani de la naşterea sa în ceruri...

 

Prolog – Introducere, prezentare şi evocare…

 

Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!...

Anul acesta - 2018 prăznuim împlinirea a 115 ani de la naşterea în viaţa cea pământească, vremelnică şi, mai cu seamă, 25 ani de la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a celui mai mare teolog ortodox al secolului al XX – lea, mare cunoscător şi mărturisitor al învăţăturii scripturistice, patristice şi dogmatice a Ortodoxiei cea mult slăvitoare – Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, de-a lungul timpului său, pe acest pământ!…

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a închinat şi dedicat anul 2013, drept unul comemorativ, jubiliar şi omagial!…

Totodată, pentru noi, din anul 1993, această zi a naşterii sale celei veşnice, ne va duce întotdeauna cu gândul, mintea, cugetul şi simţirea la „Părintele Dumitru Teologul”, fără a sugera prin aceasta în mod expres o tentativă de canonizare, căci acest lucru se va decide în timp, atunci când se vor înmănunchia toate criteriile doveditoare ale sfinţeniei vieţii lui.

Însă, apelativul de „teologul” i se potriveşte întru totul, deoarece a fost omul care, nu numai că a vorbit despre Dumnezeu, ci mai ales a vorbit cu El.

Aceasta înseamnă că a intrat în comuniune cu El, trăind prin El şi cu El. Şi cum nici un canon nu stipulează cât timp trebuie să treacă pentru a canoniza pe cineva, ajungem la concluzia că trăirea Părintelui cu Domnul Iisus Hristos şi în Hristos s-a consumat deja în această istorie.

Teologia Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae este o teologie filocalică. Este frumoasă prin însăşi natura ei, dar conduce şi la o înfrumuseţare duhovnicească a celor ce se apleacă să o studieze.

Oricine citeşte o scriere a Părintelui poate să-şi dea foarte repede seama că are de-a face cu altceva, cu ceva care nu se mai găseşte într-o asemenea consistenţă şi intensitate, la alţi teologi. Iar acest ceva este duhul Părinţilor Filocalici în care Părintele Dumitru Stăniloae a scris şi a trăit.

            Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – „cel mai influent teolog al contemporaneităţii..., venerat de mulţi ca un părinte spiritual” – apare şi astăzi ca un părinte spiritual ce ne aduce, prin opera sa, la comuniune şi, deci, la comunitate. Este o realitate paradoxală să vezi cum teologii protestanţi şi romano-catolici împărtăşesc aceleaşi idei cu teologii ortodocşi, atunci când este vorba de teologia Părintelui Dumitru Stăniloae. Şi apare, în mod inevitabil, următoarea întrebare: Care este cauza acestei apropieri? Cred că este important să găsim răspunsul la această întrebare, deoarece în el se ascunde şi misiunea ce ne revine nouă, teologilor de astăzi.

Însă acest răspuns nu poate fi dat printr-o prelegere, un studiu sau o carte, ci trebuie urmărit prin întreaga noastră activitate teologică ulterioară.

De fapt, ceea ce căutăm noi nu este un simplu răspuns, ci reprezintă esenţa gândirii Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae care ne adună spre a ne hrăni cu darurile teologiei sale. Chiar sfinţia sa spunea, ca un testament lăsat teologilor de azi, că teologia sa îşi va împlini rostul numai în măsura în care va plămădi şi cultiva, în mintea celor care o studiază, puterea iubirii spre dezvoltarea ideilor la care el a ajuns.

            Observăm că dragostea şi iubirea ce au stat la baza studiului său şi pe care le-a inserat cu prisosinţă în creaţia sa, ne cheamă să le cultivăm în viaţa noastră şi a semenilor noştri, din întreaga lume.

Din această perspectivă putem spune că opera Părintelui Stăniloae este izvorâtoare de iubire şi comuniune, iar structura supremei iubiri şi comuniuni este Sfânta Treime.

Din iubirea Sfintei Treimi revărsate peste lume sub forma darurilor creaţiei şi din iubirea jertfelnică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos îşi extrage şi îşi adună Părintele Dumitru Stăniloae forţa scrisului său. El nu face teologie după modelul matematic, în care rezultatul apare în urma unei analize, ci teologia lui are la bază modelul agapic.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu caută să ajungă prin analiza teologică la descoperirea lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, el doreşte să descrie experienţa iubirii şi comuniunii cu Dumnezeu, pentru ca şi alţii să pătrundă pe drumul pe care el se află.

Credem că întreaga sa operă poate fi văzută ca un răspuns dat iubirii lui Dumnezeu. El se străduieşte şi chiar reuşeşte ca, prin scrisul lui, să ne arate cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de mult trebuie să-l iubim şi noi.

De aceea, putem spune că teologia Părintelui Dumitru Stăniloae se adresează nu numai minţii, ci şi inimii şi voinţei noastre. Aceasta face să ne dăm seama de ce atunci când citim o pagină din lucrările sale suntem transpuşi într-o stare de linişte, meditaţie şi reculegere.

            Mai trebuie reţinut faptul că opera Părintelui profesor Dumitru Stăniloae se remarcă prin conţinutul său autentic. În acest sens, teologia sa este una hristologică şi hristocentrică. Ea pleacă de la Iisus Hristos şi prin intermediul lui Iisus Hristos duce tot la Iisus Hristos - Domnul şi Mântuitorul.

De la Iisus Hristos Cel mărturisit în Sfânta Scriptură, prin Iisus Hristos propovăduit de Sfinţii Părinţi, Părintele Dumitru Stăniloae ajunge la Hristos Cel cosmic şi euharistic.

Domnul Iisus Hristos este şi rămâne Acelaşi, iar noi suntem împreună cu Sfinţii Apostoli, cu martirii, mucenicii şi cu Sfinţii Părinţi contemporani ai lui Iisus Hristos…

           

Impactul operei Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae asupra culturii, spiritualităţii, teologiei şi ştiinţei conpemporane

 

            I. Cu alte cuvinte sau altfel spus, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903, din părinţii săi Irimia şi Reveca, fiind ultimul din cei cinci copii ai lor. Locul naşterii sale a fost comuna Vlădeni, de lângă Braşov, de care este legat nu numai natural, dar şi spiritual. "În satul Vlădeni din Transilvania, în care m-am născut, spune dânsul, am început să iubesc pe Dumnezeu şi lumea şi le iubesc si acum" [1].

Se pare că de această dată se întâlneşte cu Lucian Blaga, care spunea că eternitatea s-a nascut la sat. A urmat mai întâi cursurile unei şcoli confensionale ortodoxe, şi apoi pe cele ale Liceului "Andrei Şaguna" din Brasov, unde a învăţat germana şi franceza.

După anul 1918, doreşte să devină preot şi se mută in Bucovina, la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. Îşi continuă studiile la Facultatea de Litere din Bucureşti.

În anul 1925 apare primul său articol în care tratează despre problema muncii şi a proprietăţii în Noul Testament.

Din îndemnul Mitropolitului Ardealului Nicolae Balan, care deschisese Academia Teologică din Sibiu, şi-a reluat studiile sale teologice în anul 1926. Ca licenţiat, tânărul Dumitru Stăniloae a elaborat, sub conducerea profesorului Vasile Loichiţa, o teză despre "Botezul copiilor", încheindu-şi astfel formarea teologică primară.

O schimbare semnificativă în viaţa sa a avut loc între anii 1927 si 1929, când Dumitru Staniloae a fost trimis la studii în Grecia, unde a audiat cursurile lui Hristu Andrutsos, personalitate cunoscută a teologiei greceşti.

Deşi a rămas numai un an la Atena, totuşi tânărul Dumitru Stăniloae considera că "teologii acestei perioade, deşi trăiau într-o epocă tulbure a istoriei Greciei moderne, avea geniul, fantezia, curajul de a face o teologie creatoare, fiindcă a trebuit să creeze manuale şi să dea o orientare noilor ramuri ale ştiinţelor teologice. Cu Hristu Andrutsos şi Rosis, teologia acestei perioade a făcut mai mult decat un pas" [2].

În anul 1928, tânărul Dumitru Stăniloae a sosit la München, unde, printre altele, a făcut cunoştinţă cu teologia dialectică protestantă, extrem de populară în acel timp, reprezentată de Gogarten, Thurneysen şi Barth. Aici s-a aplecat asupra ideii barthiene de diastază (A Celui cu Totul altul), prin care teologul protestant a căutat să reliefeze transcendeta radicală a lui Dumnezeu şi incomprehensibilitatea lui".

În spiritul gândirii palamite, teologul Dumitru Stâniloae avea să ajungă la concluzia, după cum vom vedea mai târziu, că Dumnezeu nu este numai transcendent, dar si imament creaţiei.

A mai călătorit în anul 1929, la Paris, Berlin, Belgrad sau Constantinopol, dar experienţele teologice din Grecia şi Germania au pregătit calea pentru studiul teologiei Sfântului Grigore Palma [3].

Dumitru Stăniloae şi-a susţinut, în mai 1928, teza de doctorat despre patriarhul Dositei al Ierusalimului, la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde îşi începuse studiile teologice.

La vârsta de 26 de ani, a început cariera sa de profesor de Dogmatică la Academia Teologică Andreiana din Sibiu. La 4 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria Mihu, care i-a fost tovarăşa de viaţa timp de 63 de ani. Singura fiică care a supravieţuit, Lidia, s-a născut la 8 octombrie 1933.

La un an după căsătorie, a fost hirotonit ca diacon şi începând din ianuarie 1934 a devenit directorul ziarului "Telegraful roman", în care a publicat peste 350 de titluri.

Pe lângă numeroasele articole din revista "Telegraful roman", care mergeau de la pietate şi cultură până la comentarii asupra evenimentelor vremii, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a dedicat o bună parte a activităţii sale publicistice unei teme care i-a fost deosebit de scumpă, cea a românismului şi Ortodoxiei. O selecţie a articolelor sale pe această temă a fost publicată în anul 1939, sub titlul elocvent "Ortodoxie si Românism".

În această perioadă apar însă şi primele sale cărţi, una în care se tratează despre "Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigore Palama, cu trei tratate traduse (Sibiu, 1938), "Poziţia Domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie", (Sibiu, 1942), şi "Iisus Hristos sau restaurarea omului". (Sibiu, 1943).

Aceste cărţi, cu caracter teologic şi filosofic, privesc filozofia lui Lucian Blaga, teologia Sfântului Grigore Palma şi doctrina ortodoxă despre Iisus Hristos. În cunoscutele sale lucrări, "Trilogia culturii"(1936 - 1937), "Artă şi valoare"(1939) şi "Diferenţele divine"(1940), Lucian Blaga pleda pentru imposibilitatea omului de a cunoaşte pe Dumnezeu, limitând oarecum viaţa şi cultura umană la dimensiunile ei orizontale. Metafizica lui includea un fel de dimensiune religioasă, dar mai mult estetică şi panteistă şi vorbea despre spiritul român - ortodox şi exalta Ortodoxia din raţiuni stilistice.

Dispunând de o mare capacitate dogmatică şi apologetică, Părintele Dumitru Stăniloae a clarificat şi limpezit pozitia sa creştin ortodoxă faţă de gândirea acestui original şi apreciat filosof român, într-un volum intitulat: "Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie".

În această lucrare se opune imanentismului cultural al lui Lucian Blaga, oferind în schimb o viziune asupra istoriei şi culturii în care elementul divin şi umanitatea se disting, dar conlucrează strâns [4].

După zece ani de studii şi refelcţie, teologul român a publicat, la Sibiu, în anul 1938, volumul "Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigore Palama", cu trei tratate traduse din greceşte.

În acest studiu Parintele Profesor Dumitru Stăniloae se dovedeşte un adevărat savant, care cercetează teologia palamită şi descoperă că numai tradiţia patristică poate da răspunsul la problemele epocii şi umanităţii moderne.

Prin studiile asupra lui Grigore Palama, tânărul nostru teolog Dumitru Stăniloae începe să se orienteze către Filocalie, care pune un accent deosebit, pe idealul nepătimirii sau al unirii cu Dumnezeu [5].

Dintr-o astfel de orientare apare şi opera binecunoscută a marelui nostru teolog: "Iisus Hristos sau restaurarea omului". În această lucrare descoperim, pe de o parte, numele unor teologi si filosofi occidentali ai vremii (Gogarten, Buber, Jaspers, Heidegger, Barth, Brunner, Blathasar, Guardini, Svelktov, Bulkgakov), pe de alta parte, se simte influenţa marilor Părinţi ai Bisericii, ca Atanasie cel Mare, Chiril al Alexandriei, Grigore al Nyssei, Maxim Mărturisitorul şi multi alţii [6].

Această puternică prezenţă a gândirii patristice în opera sa teologică, îl vor face pe Părintele Dumitru Stăniloae să împletească mai târziu dimensiunea verticală a comuniunii cu cea orizontală, punând astfel în evidenţă caracterul sobornicesc al Bisericii.

După cum se ştie, evenimentele istorice din anii 1939 - 1945 au provocat multe schimbări şi au avut un impact profund asupra vieţii oamenilor din ţările Europei centrale cum este România.

Încă din toamana anului 1939, România a pierdut, în virtutea pactului germano-rus, Basarabia şi o parte din Bucovina, a renunţat la o parte din teritoriul ei de sud - est în favoarea Bulgariei, iar o parte din Transilvania a fost cedată Ungariei.

Evenimentele vremii n-au rămas străine de activitatea publicistică a Părintelui Dumitru Stăniloae.

Încă din anul 1937, în timpul războiului spaniol, Părintele Stăniloae a publicat o serie de articole critice la adresa comunismului, iar după ce România a intrat în război, în anul 1941, au mai apărut şi alte articole îndreptate împotriva comunismului.

Cu toate acestea, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu şi-a abandonat preocupările sale strict teologice, dând la iveala în anul 1944, în “Revista Teologică” din Sibiu, o traducere însoţită de ample comentarii la Mistagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Cu toate dificultăţile războiului, între anii 1941 şi 1945, tânărul Stăniloae a continuat să lucreze la traducerea şi aprofundarea Filocaliei, şi a publicat mai mult de o sută de articole, în revista “Telegraful Român”, pe teme teologice variate şi mai cu seamă referitoare la identitatea românească şi Ortodoxie.

În tot acest timp, a continuat să fie rectorul Academiei Andreiene din Sibiu [7].

Odată cu instaurarea regimului comunist în România, Părintele Dumitru Stăniloae a avut de suferit.

Din pricina activităţii sale academice, intelectuale şi teologice şi a relaţiilor sale cu anumite persoane, ca Nichifor Crainic spre exemplu, a devenit o persoană "neagreată" de noul regim.

A pierdut toate funcţiile pe care le-a deţinut şi a trebuit să se mute la Bucureşti, unde a funcţionat ca profesor de teologie dogmatică la Institutul Teologic din capitală.

În toată această perioadă de grea încercare pentru sfinţia sa, a dat la iveală primele patru volume din "Filocalia" la Sibiu, iar în revistele centrale ale Patriarhiei Române a publicat mai mult de treizeci de articole de teologie comparată, asupra mariologiei sau eclesiologiei ortodoxe şi catolice.

A contribuit la elaborarea unui Catheism ortodox, care a apărut la Bucureşti, în anul 1952, ca şi la elaborarea Manualului de Teologie Dogmatică, împreună cu profesorii N. Chiţescu, I. Todoran şi I. Petreuţă.

Din cauza adeziunii sale la grupul "Rugul aprins", considerat ca mistic şi subversiv, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a fost condamnat de către regimul comunist, în anul 1958, la zece ani de închisoare, ca delicvent politic.

A fost amnestiat în anul 1964, datorită unor schimbări intervenite în orientarea regimului din acea vreme [8].

Experienţa tristă a anilor de închisoare s-a reflectat însă chiar şi în teologia sa, unde a vorbit nu numai de cunoaşterea naturală şi supranaturală a lui Dumnezeu, dar şi de cunoaşterea lui Dumnezeu din împrejurările şi suferinţele vieţii.

În următorii treizeci de ani a publicat mai mult de 150 de articole, în care a dezvoltat numeroase aspecte ale învăţăturii ortodoxe, şi a dat la iveală următoarele opt volume ale "Filocaliei", care reprezintă una din cele mai importante realizări spirituale şi teologice din viaţa sa.

A mai tradus numeroase opere ale unora din vestiţi Părinţi ai Bisericii, ca Grigore de Nyssa, Atanasie cel Mare, Grigore de Nazianz, Maxim Mărturisitorul sau Sfântul Simeon Noul Teolog.

De altfel, comentariile sale la traducerile filocalice sau la cele patristice sunt adevărate comori de spiritualitate şi gândire teologică.

În anul 1981, publică volumul "Spiritualitatea ortodoxă", iar în 1986, o lucrare despre "Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă".

Pe lângă cursul de Teologie dogmatică, a redactat un curs de Teologie mistică şi ascetică şi altul de Teologie morală, pentru studenţii în teologie.

A călătorit mult în străinatate, unde a ţinut numeroase conferinţe şi a fost distins cu multe titluri academice. A primit titlul de "Doctor honoris causa" din partea Facultăţii de Teologie din Atena, Tesalonic şi Belgrad, şi a Institutului "Saint Serge" din Paris. A fost recompensat cu premiul "Dr. Leopold Lukas" din partea Facultăţii de Teologie din Tübingen şi cu "Crucea Sfântului Augustin" de către Primatul Angliei. În anul 1990 a devenit membru al Academiei Române, iar în anul 1992 a fost declarat "Doctor honoris causa" de către Universitatea din Bucureşti. După o intensă activitate, încununată de o impresionantă operă teologică, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a adormit întru Iisus Hristos Domnul la 5 octombrie 1993 [9]

II. În decursul prodigioasei sale activităţi, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a dat la iveală o monumentală operă teologică, care însumează 90 de cărţi, 33 de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 16 prefeţe, 35 cuvântări comemorative, 475 articole de ziar, 17 interviuri, 15 predici publicate şi 60 de convorbiri sau interviuri înregistrate la radio şi televiziune [10].

Pe parcursul acestei impresionate creaţii teologice, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut în revistă şi a comentat pe larg, în perspectiva autentic patristică a Revelaţiei Divine, toate capitolele ce constituie obiectul cuprinzător al unui tratat de teologie ortodoxă.

În conţinutul acestei opere descoperim ideile scânteietoare, ale unui om inspirat de Duhul lui Dumnezeu, care au contribuit la înnoirea teologiei şi la impactul ei asupra culturii contemporane.

Motivul principal care s-a aflat la originea uriaşei reconstrucţii teologice pe care a intreprins-o de-a lungul întregii sale vieţi, ni-l arată chiar Părintele Dumitru Stăniloae atunci când purcede la comparaţia dintre teologia dialectică, pe care a cunoscut-o în perioada studiilor sale din Germania şi teologia Sfântului Grigore Palama însufleţită de duhul gândirii patristice, caruia I-a consacrat unul din primele sale volume importante, asa cum am văzut mai sus.

Iată ce ne spune eminentul nostru teolog, din acest punct de vedere: "dialectica am găsit o imagine a unui Dumnezeu separat şi distant, în timp ce în teologia palamită am întâlnit un Dumnezeu care vine spre om, se deschide spre el ca lumina prin rugăciune.

Îl umple de energiile Sale, rămânând incomunicabil în fiinţa Sa, necuprins, apofatic" [10].

Diferenţa fundamentală dintre aceste două moduri de a face teologie, una care închide pe Dumnezeu într-o transcedentă inaccesibilă şi alta care îl vede pe Dumnezeu coborând spre omul concentrat în rugăciune, constă în absenţa unui fundament spiritual la primul şi prezenţa lui în cel de-al doilea.

Întreaga operă a Părintelui Profesor Dumitru Staniloae este străbătută de dorinţa de a conferi învăţăturii dogmatice a Bisericii un fundament spiritual, de a crea o sinteză între teologie şi spiritualitate.

Iată ce ne spune ilustrul nostru teolog despre această operă de adevărată reconstrucţie teologică, în prefaţa tratatului său de teologie dogmatică: "Ne-am străduit în sinteza noastră dogmatică ca şi în studiile noastre să descoperim semnificaţia duhovnicească a învăţăturilor dogmatice, să evidenţiem adevărul lor în corespondenţă cu trebuinţele adânci ale sufletului, care-şi caută mântuirea şi înaintează pe drumul ei în comuniunea cât mai pozitivă cu semenii, prin care ajunge la o anumită experienţă a lui Dumnezeu, ca suprem izvor al puterii de comuniune.

Am părăsit în felul acesta metoda scolastică a tratării dogmelor ca propoziţii abstracte, de un interes pur teoretic şi în mare măsură depăşit, fără legătură cu viaţa adâncă duhovnicească a sufletului.

Dacă o Teologie Dogmatică Ortodoxă înseamnă o interpretare a dogmelor - în sensul scoaterii la iveală a adâncului şi nesfârşit de bogatului conţinut mântuitor, adică viu şi duhovnicesc, cuprins în scurtele lor formulări - noi credem că o autentică Teologie Dogmatică Ortodoxă e cea care se angajează pe acest drum...

Ne-am străduit şi silit să înţelegem învăţătura Bisericii în spiritul Părinţilor, dar în acelasi timp să o înţelegem aşa cum credem că ar fi înţeles-o ei astăzi. Căci ei n-ar fi făcut abstracţie de timpul nostru, aşa cum nu au făcut de al lor" [11].

După cum am arătat, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a alcătuit o întreagă operă filocalică pe care a tradus-o în româneşte şi a însoţit-o cu ample comentarii extrem de edificatoare, prin care aprofundează gândirea filocalică sub aspecte inedite. Ei bine, această lucrare considerabilă nu constituie un domeniu de sine stătător al gândirii sale, ci constituie tocmai conţinutul spiritual, pe care dascălul nostru l-a inserat în arealul teologiei dogmatice.

A dat naştere unei fericite sinteze dintre spiritualitate şi teologie, care i-a îngăduit să depăşească dimensiunea pur teoretică a cunoaşterii lui Dumnezeu, a cunoaşterii la distanţă, cum repeta adesea şi să pună la baza acestei cunoaşteri experienţa întâlnirii duhovniceşti a credinciosului cu Dumnezeu, în vederea desăvârşirii lui morale şi spirituale.

Cunoaşterea lui Dumnezeu nu are numai o simplă dimensiune intelectuală sau gnostică, ci îmbrăţişează omul în totalitatea fiinţei lui psiho-fizice, pentru a-l desăvârşi în Iisus Hristos.

Omul creat dupa chipul lui Dumnezeu este menit să se înalţe spre asemănarea cu Creatorul său.

Pentru a pune în evidenţă impactul operei Părintelui Dumitru Stăniloae asupra gândirii teologiei şi culturii vom căuta să descoperim modul în care a elaborat adevărate sinteze între teologie şi spiritualitate, la trei niveluri diferite: la nivelul doctrinei trinitare, pentru a scoate în evidenţă că Treimea rămâne deschisă şi coboară către om şi creaţie, apoi la nivelul creaţiei însăşi, pentru a sublinia că cosmosul rămâne deschis şi aspiră către Dumnezeu, şi la nivelul Hristologic, pentru a scoate în evidenţă legătura dinamica şi personală a Mântuitorului cu Biserica şi creaţia întreagă, în perspectiva eshatologică.

Ne limitam la aceste aspecte, atât din cauza timpului limitat pe care îl avem la dispoziţie, dar mai cu seamă fiindcă aceste aspecte, cu toate că sunt extrem de importante şi se află la temelia grandioasei reconstrucţii teologice intreprinse de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, sunt totuşi mai puţin cunoscute.

III. După cum am văzut, motivul principal al reconstrucţiei trinitare întreprinse de Părintele Dumitru Stăniloae a fost aceea de a depăşi separaţia omului de Dumnezeu şi pentru a sublinia că Dumnezeu coboară către om, ca Dumnezeu al iubirii.

Separarea omului de Dumnezeu este rezultatul unei gândiri filosofice care a separat natura divină de caracterul ei ipostatic sau personal şi a pus accentul pe caracterul nemişcat şi neschimbabil al naturii divine, izolând divinitatea în transcendent.

La baza acestei gândiri se află convingerea că în timp ce lumea se mişcă, Dumnezeu trebuie să rămână nemişcat.

În acest context, Părintele Dumitru Stăniloae pune accentul pe legătura indisolubilă dintre persoană şi natura în Dumnezeu şi afirmă cu Sfântul Maxim Mărturisitorul că Dumnezeu se mişcă rămânâd nemişcat [12].

Sau, după cum spune sfinţia sa, Dumnezeu S-a coborât la nivelul temporar fără să părăsească eternitatea Sa, fiindcă Dumnezeu este întreit personal.

Problema care se pune însă este aceea de a descoperi adevăratul motiv pentru care teologia creştină nu a reuşit să depăşească separaţia dintre natura divină de persoană, în ea însăşi, chiar la nivelul divinitatii, acolo unde nu există imperfecţiuni omeneşti.

Dar în acelaşi timp trebuie să arătăm şi modul în care Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a ajuns la sinteza indisolubilă dintre natura şi persoana divină.

Dacă nu răspundem la această întrebare, nu putem descoperi unul din aspectele importante ale teologiei trinitare ale ilustrului nostru dascăl.

Iată şi calea prin care a reuşit să rezolve această dilemă, cu grave consecinţe pentru viaţa creştină: "Faptul că vorbim de Ipostasurile divine ca subiecte, spune dânsul, nu înseamnă că reducem natura divină la o realitate nesubiectivă.

Persoana nu aduce caracterul de subiect ca ceva nou în natura divină, căci persoana nu este decât modul de subzistenţă reală a naturii [13].

Este necesar să vedem fiinţa divină simultan ca unitate - relaţie, ca relaţie în sânul unităţii. Nici unitatea nu trebuie sfărâmată în favoarea relaţiei, nici relaţia anulată în favoarea unităţii" [14].

Ne aflăm în prezenţa unor consideraţii teologice decisive pentru înţelegerea raportului dintre natura şi persoana la nivelul Sfintei Treimi, fiindcă Părintele Profesor Dumitru Stăniloae pune degetul pe rană.

Dacă natura divină ar fi redusă numai la unitate, fără să fie şi relaţie, atunci avem de-a face inevitabil cu o natură omogenă, cu o natură pură, care pierde legătura cu persoana şi rămâne închisă în ea însăşi. Această închidere a naturii în ea însăşi, din cauza caracterului ei omogen, conconstituie de altfel şi motivul principal pentru care nu se poate vorbi de energiile necreate divine.

Dimpotrivă, dacă natura divină este în acelaşi timp unitate şi relaţie, dacă are caracter onto-relaţional, dincolo de orice considerente filosofice şi metafizice, care nu au ce căuta în sanctuarul treimic al Dumnezeirii, atunci natura dumnezeiească presupune cu necesitate persoana, fiindcă fiinţa nu este reală decât în ipostas [15]. Natura divină nu este omogenă în constituţia ei, ci relaţională şi tocmai această relaţionalitate i-a permis Părintelui Dumitru Stăniloae să înrădăcineze persoana în natura divină şi să arate Treimea ca structură a iubirii supreme.

În virtutea acestei structuri personale, natura nu mai rămâne închisă în ea însăşi, ci devine mijloc de legătură interioară între Persoanele divine, după cuvântul Mântuitorului: "Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine".

Acest mod de existenţă al persoanelor divine, care nu rămân Una lângă Alta, ci se poartă reciproc, este înfăţişată de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ca intersubiectivitate divină şi comentată pe larg [16].

Şi tot în virtutea acestei structuri trinitare, în care persoana deschide natura spre comunicare, se poate vorbi şi de o comunicare a lui Dumnezeu cu omul, pentru că aceasta să se împărtăşească din izvorul vieţii veşnice.

Dar dacă comunicarea dintre Persoanele divine la nivelul vieţii interioare a Sfintei Treimi se realizează prin împărtăşirea lor de aceeaşi viaţă a firii divine în relaţie cu oamenii, Dumnezeu se comunică prin energiile necreate. Tatăl coboară prin Fiul, în Duhul Sfânt, către om, pentru ca acesta să se înalţe la comuniune de viaţă veşnică cu Dumnezeu în Sfânta Treime, prin Biserică. "Părinţii răsăriteni, spune dascălul nostru, au reuşit să sintetizeze cele două concepţii: neschimbabilitatea lui Dumnezeu, cu activitatea Lui privitoare la făpturi...

Dumnezeu cel în Sine, mai presus de timp, se întâlneşte cu creaturile temporale prin energiile Sale" [17].

Marele merit al Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae constă în faptul de a fi prezentat Sfânta Treime ca structură personală onto-relaţională a iubirii supreme, arătând că dincolo de individualism şi colectivism, omul a fost creat pentru comuniune cu Dumnezeu, ca să se împărtăşească din energiile necreate ale eternităţii Sale.

IV. A doua reconstrucţie teologică pe care o intreprinde ilustrul nostru dascăl, are în vedere deschiderea cosmosului creat faţă de Ziditorul lui.

Din acest punct de vedere Părintele Dumitru Stăniloae vorbeşte fie de raţiunile divine ale creaţiei fie de naţionalitatea ei plasticizată, sau despre lucrurile create ca icoane ale raţiunii Logosului, ca tot atâtea expresii ale legăturii dintre Dumnezeu şi creaţie [18].

Din nefericire însă, aceste expresii au fost înţelese adesea mai mult poetic decât real, fără să se precizeze conţinutul lor natural şi supranatural, ca şi cum lumea ar fi mai mult supranaturală decât naturală, mai mult necreată decât creată.

De la bun început trebuie însă precizat cu Sfântul Maxim Mărturisitorul că Logosul creaţiei are două aspecte, unul natural, altul supranatural [19].

Pentru a înţelege valoarea reconstrucţiei teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae sub aspectul natural al creaţiei, vom spune potrivit gândirii teologice crunte că lumea funcţionează în virtutea unei ordini naturale mecaniciste, bazate pe existenţa lucrului în sine şi pe relaţia exterioară dintre cauză şi efect.

Expresia acestui punct de vedere îl aflăm în susţinerea teologică "Dumnezeu nu conferă creaturilor numai existenţa lor, ci şi demnitatea lor de a acţiona prin ele însele, de a fi cauze şi principii unele pentru altele şi de a coopera astfel la împlinirea scopului voit de Dumnezeu" [20].

Faptul că crezurile devin cauze unele pentru altele, denotă mentalitatea mecanicista a acestei concepţii, care nu vrea să ştie de Duhul Sfânt, iar faptul că această ordine funcţionează prin ea însăşi, fiindcă Dumnezeu a conferit lucrurilor demnitatea de a acţiona prin ele însele, scoate în evidenţă caracterul autonom al creaţiei în raport cu Dumnezeu. Lumea apare astfel ca un fel de maşină care funcţionează prin ea însăşi, autonom şi independent de Creatorul ei.

Ei bine, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu a avut intenţia de a nega existenţa acestei ordini naturale sau mecaniciste, ci de a o completa cu dimensiunea ei spirituală creată. Iată ce ne spune dânsul: "Teologia ortodoxă a devenit aşadar o teologie a lumii, reântorcându-se prin acest aspect la Tradiţia Părinţilor răsăriteni înşişi, care aveau viziunea cosmosului recapitulat în Dumnezeu.

Din acest punct de vedere probelma cea mai importantă pentru teologia ortodoxă de mâine va fi aceea de a reconcilia viziunea cosmică a Părinţilor răsăriteni cu o viziune ce creşte plecând de la rezultatele ştiinţelor naturii.

Teologia de mâine trebuie să fie deschisă spre întreaga realitate istorică şi cosmică, dar în acelaşi timp trebuie să fie şi duhovnicească" [21].

Marele nostru teolog şi dogmatist a transformat toată această dorinţă de reconciliere într-o realitate efectivă, punand la baza ordinii naturale mecaniciste fundamentul ei spirirual concretizat în această raţionalitate plasticizată, care constituie una dintre cele mai importante şi fericite expresii pe care le-a creat, în domeniul lumii materiale.

Faptul că această "raţionalitate plasticizată" aparţine ordinii naturale o spune însăşi autorul ei atunci când afirmă că "lumea materială este o ţesătură a raţionalităţii plasticizate sau materializate cu caracter de obiect" [22].

Prin aceasta vrea să se arate că materia dispune de o structură raţională care poate fi modelată şi de om aşa cum a fost modelată de Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că Dumnezeu a creat lumea cu ţesătura ei raţională în vederea omului, pentru ca acesta să lucreze împreună cu Dumnezeu la desăvârşirea ei. Raţionalitatea lumii cere raţionalitate omului şi se completează cu aceasta. "Raţionalitatea lumii îşi descoperă un sens prin faptul că se completează cu raţionatitatea subiectului uman, care e conştient şi de o bogăţie inepuizabilă. Raţionalitatea lumii este pentru om şi culminează în om, fiindcă nu omul este pentru raţionalitatea lumii. O persoană s-a gândit la persoana omului când a creat lumea" [23].

Pe de altă parte, creaţia are şi o temelie supranturală dată în ideile sau raţiunile divine care izvorăsc din Logos ca dintr-un focar al lor, potrivit cu planul veşnic al lui Dumnezeu de creare a lumii. "Dumnezeu a gândit raţiunile lucrurilor şi apoi a creat lucrurile".

Acesta vrea să spună ca lumea nu este o copie nereuşită a Divinităţii, aşa cum se întâmplă cu sistemele panteiste, care nu pot face deosebirea fundamentală între Dumnezeu şi lume, ci opera gândirii şi lucrării lui Dumnezeu.

Aşa cum tabloul unui pictor provine din lucrarea lui artistică creatoare, plină de fantezie şi imaginaţie, tot astfel lumea este rezultatul gândirii creatoare a înţelepciunii divine. Lumea a fost creată de Dumnezeu şi are sens numai în Dumnezeu. "Potrivit credinţei noastre, spune Părintele Dumitru Stăniloae, lumea se realizează în relaţia ei ontologică cu Dumnezeu, care este sensul ei suprem" [24]. "Dumnezeu a gândit raţiunile lucrurilor şi le-a dat o îmbrăcăminte plastică... ca să fie mijlocul Său de dialog cu oamenii" [25].

Oamenii au astfel posibilitatea să sporească nu numai din punct de vedere tehnic, dar şi spiritual. În concluzie, raţiunile divine ţi raţionalitatea plasticizată constituie cele două componente ale structurii spirituale a lumii, natural şi supranatural, care i-au permis Părintelui Stăniloae să depăşească autonomia mecanicista a lumii şi să deschidă cosmosul către Dumnezeu.

V. În al treilea rând, am dori să ne referim la sinteza hristologică a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, cu implicaţii eclesiologice şi eshatologice profunde.

În centrul teologiei ortodoxe ca şi în centrul gândirii marelui nostru dascăl, se află Persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, care întruneşte în Sine trei calităţi care se completează între ele.

Mai întâi este vorba de Iisus Hristos ca Logos divin, prin care Tatăl a zidit lumea prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt.

Poate că nimeni altul nu a reuşit să pună în evidenţă rolul Logosului în crearea lumii, aşa cum a făcut-o, la vremea sa, Sfântul Atansie cel Mare, pe care Părintele Profesor Dumitru Stăniloae l-a tradus şi comentat pe larg în ultima parte a activităţii sale.

Iată ce ne spune Sfântul Atanasie cel Mare despre rolul creator al Logosului: "Deci Însuşi Cuvântul atotputernic şi atotdesăvârşit Sfânt al Tatălui, sălăşluindu-se şi întinzând puterile Lui în toate şi pretutindeni şi luminându-le pe toate cele arătate şi nevăzute, le ţine în Sine şi le strânge, nelăsând nimic gol de puterea Lui, ci dându-le viaţă tuturor păzindu-le pe toate împreună şi pe fiecare în parte...

Precum un cântăreţ, combinând sunetele joase cu cele înalte şi pe cele din mijloc împreunându-le prin arta lui, alcătuieşte o unică melodie, aşa şi Înţelepciunea lui Dumnezeu, purtând tot universul ca pe o liră şi împreunând cele de pe pământ cu cele din cer şi unind întregurile cu părţile şi cârmuindu-le pe toate cu voia Sa, alcătuieşte o singură lume şi o unică rânduială frumoasă şi armonioasa a ei, El Însuşi rămânând nemişcat, dar mişcându-le prin crearea şi orânduirea lor, dupa bunăvoirea Tatălui" [26].

Comentând acest text, Părintele Dumitru Stăniloae spune că "pornind de la ideea că lumea este o unitate, pentru că unul este Dumnezeu care a creat-o şi o cârmuieşte, Sfântul Atansie a progresat la ideea că lumea este un tot armonic, pentru că Cel prin care s-a creat şi se susţine este Raţiunea supremă.

Ca atare, Ea (Raţiunea) are o funcţie armonizatoare. Lumea nu este una prin simplitate uniformă, ci unitatea ei se conciliază cu bogaţia energiilor şi formelor ei" [27].

Raţionalitatea Logosului este raţionalitatea treimica în care unitatea se conciliază cu diversitatea formelor, pentru a alcătui o ordine armonioasă. "Ordinea lumii este podoaba ei. Dumnezeu a împodobit creaţia, sau a făcut-o un cosmos, o podoabă, o frumuseţe, întrucât a întipărit în ea orânduiala. Esteticul apare astfel tot aşa de strâns legat cu raţionalul, ca şi binele" [28].

Importanţa deosebită a acestor consideraţii constă în faptul că lumea poartă în ea, prin ţesătura ei raţională, capacitatea de a fi transfigurată de puterea energiilor necreate în Iisus Hristos.

A doua calitate a lui Iisus Hristos este aceea de Logos Răscumpărător. Pentru a înţelege acest rol trebuie spus mai întâi că omul a fost creat de Dumnezeu pentru a constitui, prin structura sa psiho - fizică, inel de legătură dintre creaţie şi Dumnezeu, ca să transforme creaţia în Paradis, adică să o facă să participe la nemurirea lui Dumnezeu.

Datorită căderii lui în păcat, omul s-a închis în el şi s-a separat de izvorul vieţii veşnice, introducând corupţia în el însuşi şi în creaţie.

Acesta este motivul pentru care Sfântul Apostol Pavel spune că creaţia suferă şi aspiră să fie eliberată de stricăciune pentru a ajunge la mărirea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8,20).

Rostul întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost cel de a restabili comuniunea întregii creaţii cu Dumnezeu, fiindcă Iisus Hristos n-a venit să mântuiască o parte din creaţie, ci creaţia în totalitatea ei.

Acesta este motivul pentru care Părintele Dumitru Stăniloae afirma cu întreaga patristică că mântuirea adusă de Iisus Hristos are dimensiune cosmică, că Iisus Hristos a îndumnezeit potenţial întreaga creaţiei în El, prin opera Sa de răscumpărare [29].

Dar Iisus Hristos este şi Cap al Bisericii, ca Trup al Său. Una din contribuţiile cele mai importante ale Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae în domeniul hristologiei, constă în reliefarea legăturii indisolubile dintre persoana Mântuitorului şi opera Sa de răscumpărare [30].

Consecinţa directă a acestei legături constă în faptul că prin actele Sale mântuitoare, prin jertfă, înviere şi înalţare la cer, Iisus Hristos a transfigurat atât de profund firea Sa omenească, încât aceasta a devenit izvor al harului Sfântului Duh, care s-a coborat peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, ca să întemeieze Biserica şi să ridice actual omul şi creaţia la comuniune de viaţă veşnică cu Creatorul lui.

 Părintele Dumitru Stăniloae a subliniat în repetate rânduri ca rolul lui Iisus Hristos de Cap unic decurge din faptul că harul Duhului Sfânt nu vine în Biserică de undeva din afara trupului personal al lui Iisus Hristos, ci prin trupul Său slăvit la dreapta Tatălui ceresc.

Unul din aspectele cele mai interesante ale operei teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae constă în legătura dintre Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, astfel că Duhul Sfânt coboară mereu în Biserică cu Iisus Hristos Însuşi [31]

Pentru ca Biserica să poată corespunde acestei misiuni, ea dispune de învăţătura de credinţă, primită de la Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli, de Tainele rânduite de Mântuitorul pentru împărtăşirea harului sfinţitor şi de o organizare sinodală care structurează Biserica sub forma comuniunii.

Această structură a Bisericii este consfinţită de la Duhul Sfânt care coboară în mod egal peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, pentru a scoate în evidenţă că Biserica rămâne, atât sub aspectul ei vizibil, cât şi sub cel spiritual sau invizibil, o comuniune.

Aşadar, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spune că nu există mântuire în afară de Biserică, fiindcă daca omul poate cădea singur în păcat, nu se poate mântui decât în comuniunea de iubire a Bisericii. Dumnezeu este Iubire şi nimeni nu se poate înălţa la Dumnezeu fără să se integreze în comuniunea iubitoare a Bisericii.

Pentru marele nostru dascăl şi teolog, "Biserica este imanentul care are în ea transcendentul, comunitatea treimică de persoane plină de o nesfârşită iubire faţă de lume" [32].

Ca atare, prin Biserică, Iisus Hristos extinde comuniunea treimică asupra lumii, sub trei aspecte diferite. Mai întâi la nivelul mădularelor care alcătuiesc Biserica ca Trup al lui Iisus Hristos.

Sub acest aspect Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că Biserica, prin capul ei Iisus Hristos, se structurează ca un tot armonios, în care fiecare mădular împlineşte lucrarea corespunzătoare" [33] în cadrul unei comuniunii care poartă numele de sobornicitate. "Dacă prin însuşirea unităţii se afirmă simplu că Biserica este una, prin însuşirea sobornicităţii se arată de ce natura este această unitate. Ea este unitatea realizată şi menţinută prin convergenţa, comuniunea, complimentaritatea unanimă a membrilor ei, nu printr-o simplă alăturare sau printr-o contopire a tuturor într-un tot uniform.

Deci sobornicitatea şi sinodalitatea implică sensul Bisericii ca întreg organic-spiritual şi prin aceasta se apropie de înţelesul adevărat al termenului catolic, fără să-l exprime direct [34].

La baza sobornicităţii se află principiul pnevamatologic enunţat de Sfântul Vasile cel Mare, pe care îl găsim într-o altă formă îl aflăm şi în fizica modernă, că Duhul Sfânt este întreg în fiecare parte şi este întreg pretutindeni".

Datorită acestui fapt, fiecare mădular al Bisericii are, în acelaşi timp, atât o lucrare proprie, cât şi o lucrare comună, spre folosul tuturor, prin lucrarea Duhului în Iisus Hristos [35].

Toate mădularele care alcătuiesc Biserica ca Trup al lui Hristos sunt egale între ele, fiindcă valoarea unitară a lucrului săvârşit de ele în comun se răspândeşte ca un nimb peste toate mădularele care iau parte la îndeplinirea lui" [36].

Poate că nimeni nu a pus în relief atât de percutant semnificaţia sobornicităţii, ca Sfântul Apostol Pavel, care ne spune că "dacă sufera un mădular suferă toate mădularele".

Apoi, extinderea lui Iisus Hristos prin Biserică are în vedere nu numai pe credincioşi ca atare, ci şi grupurile sau popoarele din care fac ei parte. Potrivit poruncii Mântuitorului date Sfinţilor Apostoli, de a propovădui Evanghelia la neamuri, după specificul lor etnic, Biserica dobândeşte configuraţia unei comuniunii de Biserici locale sau naţionale, ca expresie a Bisericii Universale.

Altfel spus, universalul nu este dat pe deasupra localului şi nici naţionalul deasupra universalului, ci prin Duhul Sfânt şi Iisus Hristos, ca temelie ontologic-pnevmatică a Bisericii, universalul este dat prin diversitatea Bisericilor locale sau naţionale, pentru a le afirma identitatea lor şi pentru a le ţine împreună în comuniunea lor universală. Împletirea interioară dintre universal şi naţional, i-a permis Bisericii să-ţi păstreze, în Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, unitatea ei sinodală sau conciliară, împotriva vicisitudinilor pe care a trebuit să le înfrunte în decursul unei istorii de două ori milenară, şi să-şi păstreze această unitate chiar şi atunci când a trebuit să treacă de la organizarea ei imperială, după dispariţia Imperiului Bizantin, la cea naţională, în Biserici autocefale.

Organizarea autocefală a Bisericii Ortodoxe a fost benefică fiindcă i-a permis să se înrădăcineze în viaţa popoarelor lor şi să dea naştere la culturi naţionale care se completează şi se îmbogăţesc reciproc.

În acest sens, Papa Ioan Paul al II-lea a avut cuvinte de apreciere faţă de Bisericile Ortodoxe care au fost capabile să creeze culturi naţionale, care au valoare considerabilă astăzi când se pune accentul pe identitatea etnică a grupurilor sau popoarelor, fiindcă contribuie la îmbogăţirea reciprocă a tuturor [37].

Suntem pentru globalizare şi integrare europeană, dar şi una şi alta trebuie să manifeste respect pentru specificul cultural şi spiritual al fiecărui popor. "Nu numai fiecare persoană, spune Părintele Dumitru Stăniloae, dar şi fiecare naţiune are modul său propriu de a trăi credinţa creştină. Credinţa creştină influenţează şi contribuie la formarea unei spiritualităţi anume a fiecărei naţiuni şi spiritualitatea astfel afirmată, este reflectată de modul în care o naţiune înţelege şi trăieşte credinţa creştină" [38].

Unul dintre aspectele importante ale culturii româneşti pe care îl subliniază cu predilecţie Părintele Profesor Dumitru Stăniloae constă în spiritul ei de sinteză. "Poporul român, spune dascălul nostru, este un popor român în Europa Răsăriteană, înconjurat de popoare cu care împărtăşeşte credinţa ortodoxă, şi de popoare ce poartă amprenta catolicismului şi a protestantismului. Este un popor care a realizat o sinteză între toate acestea. Are în comun cu Occidentul latinitatea şi Ortodoxia pe care o împărtăşeşte cu popoarele răsăritene. Împletirea acestor două elemente a transformat spiritualitatea românească într-o punte între spiritualităţile răsăritene şi occidentale" [39].

Această sinteză, continuă dânsul, între exactitatea organizată de către occidentali şi simţul frumuseţii indescriptibile a Tainei în viaţa poporului român, se poate descoperi în originale creaţii populare, fie că este vorba de icoane pe sticlă, fie de covoare, sau cântece populare!" [40].

În acelaşi fel şi chip s-au exprimat şi Patriarhii Bisericii noastre - Teoctist şi Daniel când au afirmat că "simbioza dintre limba noastră de origine latină şi credinţa ortodoxă, a constituit şi constituie un factor foarte important de legătura între Apus şi Răsărit".

Iar Papa Ioan Paul al II-lea declara, într-o cuvântare publică, cu prilejul vizitei sale în România, urmatoarele: "România, ţara punte între Orient şi Occident şi punct de răscruce între Europa centrală să orientală, Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvinteze" [41]

Iisus Hristos însă lucrează prin Biserică nu numai asupra oamenilor, ci şi asupra cosmosului, fiindcă între Biserică şi cosmos există o dublă legătură.

Pe de o parte creaţia este în Biserică, ca una ce a fost zidită de Dumnezeu. Ea constituie parte integrantă a ofrandei euharistice prin care credincioşii îşi exprimă recunoştinţa lor faţă de Dumnezeu, fiindcă creaţia constituie un dar făcut omului de către Creator.

Acesta este sensul cuvintelor pronunţate de preot în timpul Sfintei Liturghii: "Ale tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate".

Pe de altă parte însă şi Biserica este în creaţie, ca să elibereze de sub povara stricăciunii provocate de om, ca să ajungă şi Ea la mărirea fiilor lui Dumnezeu.

Rolul Bisericii nu este de a domina lumea sau de a o condamna fără drept de apel, ci de a o transfigura, fiindcă este menită să devină cer nou şi pământ nou la sfârşitul veacurilor. "Omul nu se poate concepe în afara naturii cosmice, spune veneratul nostru dascăl. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi.

În acest fel, natura nu este numai condiţia existenţei omului singular, ci şi a solidarităţii umane. Natura apare într-un mod clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic şi spiritual.

Imposibilitatea separării persoanei umane de natura cosmică, face ca mântuirea şi desăvârşirea persoanei să se proiecteze asupra întregii naturi. Natura întreagă este destinată slavei de care se vor împărtăşi oamenii în Împărăţia cerurilor şi încă de pe acum ea se resimte de liniştea şi de lumina ce iradiază din omul sfânt" [42].

Această legătură dintre Biserică şi cosmos în Iisus Hristos, prin Duhul cel Sfânt, se descoperă, în mod plastic, în pictura interioara şi exterioară a bisericilor din Nordul Moldovei, care vrea să arate că nu numai omul dar şi cosmosul sunt chemate să facă parte din Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu.

Este adevarat însă, că numai prin efortul comun al tuturor Bisericilor şi al oamenilor de bună credinţă se poate duce la capăt o misiune atât de importantă, pentru prezervarea vieţii omului pe Pământ, într-o vreme în care poluarea a atins dimensiuni planetare, dar şi pentru faptul că natura nu este menită să fie pângărită, ci purificată şi sfinţită.

VI. Acum, când ne apropiem de sfârşitul acestui material – studio de sinteză, trebuie să vedem impactul pe care grandioasa reconstrucţie teologică, intreprinsă de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, îl poate avea asupra teologiei, ştiinţei şi culturii.

În acest mod Convingerea noastră este că acest impact va fi considerabil pentru două motive principale.

Mai întâi, pentru că această reconstrucţie spirituală a teologiei creştine, care se întemeiază pe Revelaţia divină, a scos în relief un lucru extrem de important pentru ecumenism şi pentru unitatea creştină, anume că structura autentică a Biserici nu poate fi decât o structură capabilă să corespundă atât Sfintei Treimi ca structură a iubirii supreme, dar şi structurii raţionale şi armonioase a creaţiei, la care se referea Sfântul Atanasie cel Mare.

Cu alte cuvinte, structura Bisericii, interpretată în lumina acestor două perspective, nu poate fi decât o structură de comuniune conciliară şi sinodală.

Orice altă structură nu face decât să închidă Biserica faţă de Sfânta Treime şi faţă de creaţie şi să transforme într-un obstacol pe calea unităţii creştine şi la ignorarea identităţii specifice fiecărei naţiuni sau popor.

Prin urmare, numai printr-o structură de eclesială comuniune, care îmbrăţişează deopotrivă aspectul văzut şi nevăzut al Bisericii, Iisus Hristos coboară prin Duhul Sfânt în Biserică, ca să înalţe omul şi creaţia, în varietatea formelor ei de viaţă şi existenţă, la comuniune de viaţă veşnică cu Dumnezeu - Tatăl.

Până acum s-a vorbit mai mult de o conformitate a structurii eclesiale cu structura Sfintei Treimi, însă Părintele Dumitru Stăniloae ne atrage atenţia asupra legăturii dintre Biserică şi cosmos, fiindcă cosmosul dispune de o structură raţională sau de o ordine interioara din care izvorăşte varietatea fiinţelor şi lucrurilor, a omului şi popoarelor din cuprinsul creaţiei. "Raţiunile lucrurilor ne descoperă sensul comuniunii noastre cu Dumnezeu, spune Părintele Dumitru Stăniloae, fiindcă în creaţie există "reflexe ale Treimii".

Prin reconstrucţia sa teologică Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a voit să arate că Treimea şi cosmosul rămân deschise una faţă de alta, pentru ca Biserica să se poată înrădăcina în realitatea treimică şi cea cosmică, ca să restaureze prin Iisus Hristos Însuşi, temelia ei, comuniunea întregii creaţii cu Dumnezeu şi să păşească astfel către cerul şi pământul nou de la finele veacurilor, în toată varietatea formelor ei voite de Creator, fie că e vorba de om, de popoare, sau de mediul natural.

Am putea spune că Sfânta Treime şi cosmosul devin în Iisus Hristos, ca Pantocrator, premiza sine qua non a ecumenismului din mileniul viitor, fiindcă va obliga mereu mai multe Biserici să iasă la largul Sfintei Treimi iubitore şi a cosmosului infinit, în vederea unităţii creştine; ea va fi premiza pentru păstrarea identităţii spirituale şi culturale a popoarelor, într-o lume preocupată de procesul globalizării, dar va fi şi premiza pentru preocupările de ordin ecologic, menite să contribuie la protejarea mediului natural.

Dar impactul reconstrucţiei teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae asupra teologiei şi asupra culturii se va impune şi va fi cu atat mai mare cu cât progresul fizicii fundamentale contemporane a descoperit că la temeilia macrocosmosului văzut se află un microcosmos nevăzut, unde nu există nici o particulă elementară care să existe prin ea însăşi, ci toate se află în corelaţie reciprocă.

După cuvântul unui fizician cunoscut, Fritjof Capra, "evenimentele individuale (din lumea subatomică) nu au totdeauna o cauză bine definită, fiindcă producerea lor este determinată de dinamica întregului sistem atomic. În timp ce în fizica clasică proprietăţile şi comportarea părţilor le determina pe cele ale întregului (fiindcă se pornea de la existenţa lucrului în sine), în fizica cuantică lucrurile se schimbă, fiindcă întregul determină partea şi influenţa conexiunilor globale devine din ce în ce mai importantă şi separarea părţii de întreg devine tot mai dificilă" [43].

Sub impactul unor astfel de constatări surprinzătoare, mulţi dintre cei mai cunoscuţi fizicieni ai lumii contemporane au început să devină metafizicieni, şi să declare ca "o ordine implicită foarte profundă şi invizibilă, lucrează dedesbutul dezordinei explicite care se manifestă cu atâta generozitate.

La originea creaţiei nu există evenimente întâmplătoare, nu există hazard, ci o ordine cu mult superioară tuturor celor pe care putem să le imaginam, - ordinea supremă care reglează constantele fizice, condiţiile iniţiale, comportamentul atomilor şi viaţa stelelor.

Puternică, liberă, existenţa în infinit, taina implicită, invizibilă, sensibilă, ordinea se află acolo, eternă şi necesară în spatele fenomenelor foarte sus deasupra universului, dar prezentă în fiecare particulă" [44].

De la o lume mecanicistă, închisă în ea însăşi, se ajunge astfel la lumea deschisă către Dumnezeu, care ne aminteşte de corelaţia şi armonia creaţiei în Logosul divin, la care se referă Părintele Dumitru Stăniloae, în comentariul său asupra cosmologiei atansiene. Impactul considerabil al reconstrucţiei teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae are toate şansele să se impună progresiv teologiei şi culturii contemporane, fiindcă se sprijină atât pe adevărul suprem al Revelaţiei divine, dar şi pe gândirea unora dintre cei mai iluştri fizicieni ai lumii actuale.

Iar rezultatul lor conjugat va avea drept scop depăşirea autonomiei în care a fost închisă ordinea naturală, din cauza unei concepţii mecaniciste, şi deschiderea ei către transcendent, pentru a face posibilă coborârea lui Dumnezeu către oameni, în vederea renaşterii lor spirituale şi morale. Se împlineşte astfel aspiraţia profundă care se află la baza programului teologic al veneratului nostru dascăl, care dobândeste conotaţia unui testament spiritual: "Problema cea mai importantă pentru teologia ortodoxă de mâine, spunea dânsul, va fi aceea de a reconcilia viziunea cosmică a Părinţilor cu o viziune ce creşte plecând de la rezultatele ştiinţelor naturale şi exacte. Teologia de mâine trebuie să fie deschisă spre întreaga realitate istorică şi cosmică, dar în acelaşi timp trebuie să fie duhovnicească", adică deschisă către transcendent [45].

Desigur, pentru a deveni o realitate, reconstrucţia teologică intreprinsă de veneratul nostru dascăl trebuie cunoscută şi difuzată în cercuri cât mai largi, dupa cum trebuie cunoscute şi rezultatele fizicii contemporane, prin intermediul unor conferinţe şi  studii în domeniu, seminarii de profil sau simpozioane de specialitate… (Cf. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu - http://www.agoracrestina.ro/biblioteca/dumitru_popescu-impactul-operei-parintelui-staniloae-asupra-teologiei-si-culturii-contemporane.html - 11.09.2012/19.07.2016).

Epilog – concluzii şi încheierea

 

Drept urmare, acum şi aici, în concluzie, vom reţine şi afirma ori susţine faptul că, scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae sunt impregnate de prezenţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aici Domnul Iisus Hristos este prezent în măreţia slavei Sale, dar şi în smerenia Sa slujitoare. Nu este un Hristos conceptualizat, ci Hristos Cel unic şi adevărat, Dumnezeul – Om, prin care suntem trecuţi de la moarte la viaţă.

De aceea, şi din acest punct de vedere, opera Părintelui Dumitru Stăniloae trebuie considerată un punct de reper. Ea nu ne lasă să orbecăim în căutarea mântuirii, ci ne reîntoarce la Iisus Hristos – Unicul Răscumpărător şi Mântuitor.

Înălţarea la Cer, aşa cum spune Părintele Dumitru în lucrarea sa „Iisus Hristos sau Restaurarea omului”, nu reprezintă o îndepărtare a lui Iisus Hristos de umanitatea istorică. Prin înălţare Iisus Hristos nu părăseşte lumea, ci îşi transpune umanitatea asumată în planul atotprezenţei duhovniceşti, pnevmatice, pentru ca toţi să ne putem uni cu El.

            Încă un aspect foarte important ce nu trebuie omis este puterea eliberatoare şi înnoitoare pe care o reprezintă opera Părintelui Dumitru Stăniloae în contextul actual.

Această operă înlătură toate atacurile pe care impersonalismul, dualismul, existenţialismul, gnosticismul, evoluţionismul, precum şi celelalte concepţii ale modernităţii le-a adus împotriva persoanei umane. Omul nu este lăsat să fie distrus de aceste concepţii, ci este repus în adevărata sa demnitate.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae accentuează foarte mult ideea de persoană şi pe cea de comuniune interpersonală. Sfânta Treime este Comuniune de persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, dar şi omul este o persoană creată după chipul lui Dumnezeu şi care tinde la asemănarea cu El. Ca persoană, omul este menit să intre în comunicare şi comuniune cu ceilalţi semeni şi cu Dumnezeu, fapt ce duce la naşterea unei comunităţi ziditoare şi sfinţitoare, adică mântuitoare.

Astfel, eliberat fiind de falsele concepţii antropologice, omului i se oferă perspectiva înnoirii şi desăvârşirii prin Iisus Hristos şi în Iisus Hristos. Sub această formă, concepţia antropologică a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae constituie un izvor nesecat de idei care pot formula un răspuns consistent şi substanţial înaintat provocărilor actuale.

            Dragostea sa faţă de Adevărul – Iisus Hristos l-a făcut pe Părintele Dumitru Stăniloae să nu fie de acord cu concepţiile eronate ale vremii, ci să se ridice împotriva lor şi să le descopere. Aşa se face că el a avut mult de suferit de pe urma regimului comunist. În acest fel, se poate spune că teologia sa este şi jertfelnică dar şi eshatologică.

De aici deducem că, privind eshatologic, teologul trebuie să se jertfească mereu pentru a putea lucra la transfigurarea lumii, aşa cum a făcut Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.

            Alte două elemente ale gândirii Părintelui Dumitru Stăniloae pe care le consider foarte importante sunt darul şi dorul. Părintele se foloseşte foarte mult de aceste două noţiuni.

El arată că întreaga creaţie este un dar al lui Dumnezeu, cu tot ceea ce ea cuprinde, iar la rândul său, şi omul este un dar ce cuprinde însă şi dorul după Dumnezeu şi nemurire.

Ca teologie a darului şi a dorului, opera Părintelui Dumitru Stăniloae trebuie văzută atât ca o mulţumire, cu alte cuvinte ca o euharistie, pe care el personal o aduce lui Dumnezeu, cât şi ca un dar pe care Dumnezeu îl face, prin noi, ortodocşii, lumii întregi. Depinde de fiecare cum îl chiverniseşte, cum îl valorifică şi onorează acest dar.

În altă ordine de idei, am constatat că toţi discipolii care s-au apropiat de opera Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, nu s-au înfruptat doar dintr-o comoară spirituală, ci au aflat pe cel ce a dăruit această comoară, ca pe un învăţător şi un părinte căruia i s-au ataşat cu credinţă şi cu dragoste.

Apoi vedem cum opera marelui teolog nu se încheie când încetează să mai scrie, datorită plecării sale din viaţa cea vremelnică, eveniment petrecut cu douăzeci şi patru de ani în urmă, ci se continuă prin ucenicii săi.

Prin urmare, Părintele Dumitru Stăniloae a reuşit să adune sub aripa ocrotitoare a dragostei sale, cu competenţă şi căldură inegalabilă, teologi nu numai din ortodoxie ci şi din celelalte confesiuni creştine, dobândind cu toţii acelaşi glas şi deci o cale unică spre Dumnezeu, prin cultivarea şi valorificarea teologică a operei sale, la care, deci, nu au aflat decât miere curată şi sfântă, strălucind autenticitatea adevărului mântuitor.

            Recunoaştem, deci, cu toţii adevărul şi realitatea că Părintele Profesor Dumitru Stăniloae avea un chip frumos şi paşnic, asemeni crinului Bunei Vestiri.

În faţa lui senină şi diafană întrezăreai cu uşurinţă „chipul nemuritor al lui Dumnezeu – Iubire” iar din vorba lui filocalică simţeai savoarea „persoanei omului în veşnic dialog cu Dumnezeu”.

Gesturile lui calme şi niciodată de prisos concordau cu gândirea lui sistematică, lipsită de orice ambiguitate.

Scrisul său părea (şi de fapt chiar este) un urcuş nemijlocit către înviere şi prezenta, cu certitudine, trăirea sa în Dumnezeu şi cu Dumnezeu. Din orice expresie a Părintelui, scrisă ori vorbită, se distingea profilul teologului şi a filozofului creştin ortodox de netăgăduit. A fost teologul care a mers la izvoarele dătătoare de binecuvântare şi energie necreată, de unde s-a adăpat şi a devenit el însuşi izvorul, căci viaţa lui s-a desfăşurat ca pe o scenă deschisă.

Tot ceea ce el a avut ca dar – talanţii şi talentul oferit lui de Dumnezeu – le-a arătat tuturor, făcând din acestea un bun comun, al tuturor.

Opera sa teologică poate fi citită şi este la îndemâna oricui, însă nu şi interpretarea ei, fiindcă o experienţă mistică şi duhovnicească este necesară celui care încearcă să pătrundă şi să înţeleagă teologia lui atât de variată şi de profundă.

            S-a tot spus despre sfinţia sa că este „cela mai mare teolog ortodox al secolului XX”. Şi aşa este! Părintele Dumitru Stăniloae este autorul unei teologii mărturisitoare şi al unei teologii filocalice, unice. Asemeni marelui Sfânt Apostol Pavel, avea permanent conştiinţa prezenţei proniatoare al lui Dumnezeu.

De aceea, nu a scris o teologie teoretică, scolastică, ci o teologie trăită, experiată în propria-i viaţă. Lucrările sale sunt mai curând o convorbire cu Dumnezeu, decât o vorbire despre Dumnezeu.

Când citim din dogmatica sa, parcă îl simţim pe Dumnezeu care suferă datorită neputinţei noastre de a iubi. A fi cum el a fost, acelaşi pentru toţi laolaltă şi totodată diferit pentru fiecare în parte, această calitate nu a aparţinut decât marilor părinţi filocalici ce au realizat în chipul lor asemănarea cu Dumnezeu.

Pentru Părintele Profesor Dumitru Stăniloae fiecare om era unic şi niciodată nu făcea o ierarhie a persoanelor care-i călcau pragul.

În camera sa de lucru, asemenea unei chilii de călugăr, păşeai cu multă sfială, dar o pace îţi inunda întreaga fiinţă imediat ce intrai în spaţiul acela sacru, venerabil, de imortalitate.

În faţa lui luminată, în ochii să mereu întredeschişi, în vorba lui dulce dar fermă, găseai imediat chipul marelui teolog, ori a părintelui duhovnicesc ce exercita acea paternitate duhovnicească, asemenea marilor părinţi ai Bisericii din trecut.

În încheiere voi spune doar că Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a trăit nouăzeci de ani, însă în toţi aceşti ani, el s-a uitat pe sine şi a făcut totul pentru alţii, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru ţara sa, pentru Ortodoxia românească şi universală.

S-a mai spus şi de către alţii, o spun şi eu, că a-l numi pe Părintele Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaşti”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”.

Prin urmare, nădăjduiesc că vom şti, pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii aşa cum se cuvine deşi în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!...

Şi totuşi, sunt convins de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune! Amin!...    

 

---------------------------------------------

 

1. ^F. Strazzari - I. Prezzi, Una teologia filocalica. Intervista a padre Dumitru Staniloae, Il Regno - attaulita 34 (1989), p. 107.

2. ^ Ibidem, p. 108.

3. ^ Macoiej Bielawski, Părintele Dumitru Stăniloae. O viziune filocalică despre lume, "Deisis", Sibiu, 1998, p. 39.

4. ^ Ibidem, p. 39.

5. ^ Ibidem, p. 43.

6. ^ Ibidem, p. 45.

7. ^ Ibidem, p. 47.

8. ^ Ibidem, p. 59.

9. ^ Ibidem, p. 68.

10. ^ Ibidem, p. 41.

11. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, IBMO, Bucureşti, 1996, vol. I, p. 7.

12. ^ Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, PSB, Bucuresti, 1986, p. 87.

13. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 203.

14. ^ Ibidem, p. 205.

15. ^ Ibidem, p. 205.

16. ^ Ibidem, p. 207.

17.^ Dumitru Stăniloae, Theology and the Chruch, New-York, 1980, p. 173.
18. ^ Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti 1996, vol. I, p. 251.

19. ^ Sfântul Maxim Mărturisitorul, Pater, PG 90, 901 D, CCSG 23, p. 65.678 -66.679.

20. ^ Cathechismn de l Eglise Catholique, Mame-Plon, Paris, 1992, p. 74 (306).

21. ^ Dumitru Stăniloae, Teology and the Church, New-York, 1980, p. 224.

22. ^ Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti 1996, vol. I, p. 251.

23. ^ Ibidem, vol. I, p. 241.

24. ^ Ibidem, vol. I, p. 240.

25. ^ Ibidem, vol. I, p. 242.

26. ^ Sfântul Atansie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, PSB, Bucureşti, 1987, p. 79.

27. ^ Ibidem, p. 80. nota 99.

28. ^ Ibidem, p. 76, nota 92.

29. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I,

Bucureşti, p. 31.

30. ^ Ibidem, vol. II, p. 108.

31. ^ Ibidem, vol. II, p. 209.

32. ^ Ibidem, vol. II, p. 208.

33. ^ Ibidem, vol. II, p. 211.

34. ^ Ibidem, vol. II,p. 283.

35. ^ Ibidem, vol. II, p. 288.

36. ^ Ibidem, vol. II, p. 275.

37. ^ Orientale lumen, II Regno 5, 1995, p. 267.

38. ^ Dumitru Stăniloae, The Romenian Spitituality - A Syntesis between East and West, ROC 17, 1987, p. 92.

39. ^ Ibidem, p. 92.

40. ^ Ibidem, p. 40-41.

41. ^ S.S. - Papa Ioan Paul al II-lea, Cuvântare publică rostită cu prilejul vizitei în România, Bucureşti, mai 1999.

42. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti, 1996, vol. I, p. 223.

43. ^ Fritjof Capra, Taofizica. O paralelă între fizica modernă şi mistica orientală, Ed. Tehnica, Bucureşti, 1999, p. 234.

44. ^ Jean Guitton, Dumnezeu şi ştiinţa, Ed. Harisma, Bucureşti. 1992, p. 41.

45. ^ Dumitru Stăniloae, Theology and the Church, p. 224.

MIRCEA DORIN ISTRATE: Poeme

 

TOATE ÎNVĂȚÂNDU-NE

 

GÂNDURI legănându-ne,

TIMPURI adunându-ne,

VREMURI despărțindu-ne,

DORURI închegându-ne,

JALEA lăcrimându-ne,

PLÂNSUL mângâindu-ne,

VISUL înălțându-ne,

SOARTA biruindu-ne,

DOMNUL ocrotindu-ne,

CREZUL vrednicindu-ne,

CLIPA hăituindu-ne,

JERTFA mărețindu-ne,

MOARTEA mântuindu-ne,  

VIAȚA renăscându-ne,

MITUL nemurindu-ne,

TOATE, amăgindu-ne,

TOATE, bucurându-ne,

TOATE întristându-ne,

TOATE, învățându-ne.

 

 

ÎNTRE DOUĂ LUMI

Parșivă Moarte, eu te port cu mine

O viață-ntreagă ori pe unde-oi fi,

Ești umbra mea, la rău cât și la bine,

Pândindu-mă că poate voi greși.

 

O luptă-i viața mea mereu cu Tine

Și poate-n rând te-nving, și-s fericit,

Dar numa-odată de mă-nvingi pe mine

E gata jocul, totul s-a sfârșit.

                       *

Mărite Doamne, de n-ar fi, ea, Moartea,

Cine ar fi călăul cu osânda?

Cine ar duce pân’ la capăt soartea?

Cin’ ne-ar rări cu foamea Ei? Flămânda.

 

Cine ar ține viața-n cumpănire

Când prea s-ar înmulți norodu-n lume?

Cine ne-ar da din plin nenorocire

Ca să simțim dulceața zilei bune?

 

Suntem copiii Tăi, Mărite Doamne,

Ce Ei ne dai, în clipa de soroc,

La Tine eu mă-nchin și la icoane,

Ca să mă ții sub umbra-ți de noroc.

ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ: DIN VOLUMUL „SCRUM”

 

***

ce departe sunt nopţile cu zăpadă

cădeau fulgi narcotici pe carnea noastră fragedă

şoseaua becurile oarbe fusta de piele

azi fiecare gram de vin

are o armată de impostori în soldă

fiecare centimetru al ţigării fumată în fugă

e mitraliat de mercenarii insomniilor mele

până şi în cafeaua dimineţii colcăie trupele de comando

limbile omenirii mi s-au înşurubat în inimă

de acestea sunt animat acum

afacerile cu ele mă fac viril şi neîndurător

nu credinţa

nu veşmântul tău subţire

nu mai ninge în românia

Stelian Gomboș: Din seria „Pro Memoria”

 

Împlinirea a şapte ani de la naşterea cea cerească şi veşnică a Preacuviosului Părinte Adrian Făgeţeanu – Duhovnicul misionar, propovăduitorul apologet şi mărturisitorul autentic (1912 – 2011)... 

Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 -27.09.2011) s-a înălțat, în urmă cu şapte ani, cu sufletul la Domnul nostru Iisus Hristos în seara zilei de marţi – 27 septembrie 2011, în jurul orei 19.30, după un accident cerebral pe care l-a traversat în luna noiembrie anul 2010, cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare, la fiecare 3 - 4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou (şi greu de găsit) la spitalele din oraşele Târgu Jiu şi Bucureşti. În spitalul bucureştean ”Dr. Marius Nasta”, Părintele Adrian Făgeţeanu se afla internat de o săptămână pentru un asemenea tratament, el fiind adus într-o stare în care respira foarte greu.

Aşadar, din seara zilei de marţi - 27 septembrie anul 2011, adică în urmă cu şapte ani, am mai câştigat un rugător în ceruri, lângă Scaunul Preasfintei Treimi. Fiindcă Părintele Adrian Făgeţeanu, vieţuitor la Schitul Locurele şi Mănăstirea Lainici, din Defileul Jiului, a trecut la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care l-a ascultat, urmat şi slujit întreaga lui viaţă, cu toată dragostea, devotamentul, fidelitatea, credincioşia şi loialitatea. Prohodirea Preauviosului Părinte Adrian Făgeţeanu a avut loc în ziua de sâmbătă - 01 octombrie 2011, la Mănăstirea Lainci, judeţul Gorj. Părintele Adrian Făgeţeanu s-a stins din viaţă în ziua de marţi seara, la orele 19:30, în Bucureşti, pe patul spitalului ”Dr. Marius Nasta”, unde a fost internat cu mai mult timp în urmă, după un accident cerebral pe care l-a traversat în luna noiembrie a anului 2010, cu complicaţii neurologice severe.

Deci, Părintelui Adrian i s-au agravat în ultimul timp şi problemele pulmonare, la fiecare 3 - 4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou. Trupul neînsufleţit al Părintelui Adrian a fost depus, în următoarea zi, în Paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti, unde credincioşii i-au putut aduce un ultim omagiu. El a rămas la Mănăstirea Antim timp de două zile, după care a fost transportat înapoi la Mănăstirea Lainici, unde a avut loc şi slujba de înmormântare, după cum a relatat Stareţul Mănăstirii Antim, Părintele Arhim. Vicenţiu Oboroceanu.

Despre valoarea personalităţii sale, Părintele Arhimandrit Ioachim Pârvulescu - Stareţul Mănăstirii Lainici, din judeţul Gorj, a afirmat următoarele: "Este foarte interesant că mutarea la ceruri a părintelui s-a produs chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul. Nu este întâmplător acest lucru, pentru că părintele a fost vieţuitor la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, făcând parte din Mişcarea "Rugul Aprins", alături de Stareţul nostru, Preacuviosul Părinte Calinic Cărăvan. Mai mult decât atât, Părintele Adrian Făgeţeanu va fi prohodit la Mănăstirea Lainici, chiar în ziua prăznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului - 01 Octombrie. Pentru noi, plecarea părintelui la ceruri este o mare pierdere şi în acelaşi timp un mare câştig. Este o pierdere pentru că a plecat dintre noi un mare stâlp al Ortodoxiei şi un câştig pentru că am dobândit un mare rugător în ceruri. Viaţa lui întreagă a fost o suferinţă, murind şi înviind de mai multe ori. De data aceasta a înviat în ceruri. Mormântul său va fi aşezat lângă cel al Părintelui Calinic Cărăvan, Stareţul său iubit".

În altă ordine de idei, Părintele Adrian Făgeţeanu a fost un trăitor profund al adevărurilor de credinţă şi a (mai) avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie, ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice!... Şi, totodată sfinţia sa realiza faptul că păstorul duhovnicesc trebuie să arate în toate bună-rânduială. Fiindcă în bună-cuviinţă stau toate chipurile unei purtări frumoase. Păstorul duhovnicesc îşi păzeşte buna cuviinţă în relaţiile sale când: - nu îşi neglijează îndatoririle sfinte şi apostolia sa; - când îşi aminteşte că trebuie să fie, oriunde şi oricând, un model creştin, când vorbeşte şi când tace; - când se conformează el însuşi responsabilităţilor care decurg din grija pentru conştiinţa turmei sale. Păstorul duhovnicesc care nu (se) neglijează şi îşi aminteşte cele ce se cuvin lui, aflându-se într-o adunare, nicidecum nu se va lepăda caracterul cuviincios, fiindcă acesta este cu neputinţă de îndepărtat de la el, deoarece nu îi îngăduie aceasta însăşi vrednicia preoţească, care este nedespărţită de cuvioşie.

Chipul preoţesc de neschimbat îl constrânge pe preot să se armonizeze cu multă luare aminte şi atenţie cu relaţiile din obştea lui şi să îşi facă aceste relaţii cu multă prevedere. Mai întâi şi mai presus de toate, se armonizează caracterului sfânt ce i se impune. Trebuie să nu se arate în adunări fără vreo pricină impusă de slujirea lui, ori să le caute pe acestea cu tot dinadinsul, sau să se facă plăcut acestora. Trebuie să îşi facă relaţiile cu mulă chibzuinţă şi după o îndelungă şi atentă cercetare a petrecerii şi caracterului şi a cugetului persoanelor cu care urmează să aibă relaţii. Dacă acestea sunt în aşa fel încât prietenia şi relaţia cu ele să îi aducă lui cinste şi bun renume, atunci poate să se împrietenească şi să intre în relaţie cu ele. Dar dacă, dimpotrivă, reputaţia acestora nu este bună ori sunt socotite de o moralitate îndoielnică, sau de un cuget stricat, sau de o petrecere şi vieţuire rău famate, atunci prietenia faţă de acestea şi relaţia cu ele cu cât este mai apropiată, cu atât este mai vătămătoare şi mai insultătoare. Aceasta ne învaţă pe noi Sfântul Apostol Pavel când zice: „Nu vă înşelaţi, căci vorbirile rele strică obiceiurile bune”.

Asemenea relaţii îl vatămă foarte mult mai ales pe preot, fiindcă, în împreună-petrecerea cu persoanele prost văzute din punct de vedere moral, pe nesimţite, se depărtează cuvioşia lui şi este prădată puţin câte puţin bogăţia bunei-cuviinţe preoţeşti, şi la urmă se va afla şi el gol de toată cinstea şi respectul din parte celor păstoriţi de el. Despre acest preot se poate spune, în chip foarte potrivit, cuvântul profetului Osea: „Şi alţii au mâncat puterea lui, iar el nu a ştiut”. Prin urmare prietenia şi filiaţia duhovnicească se constituie a fi un criteriu indispensabil în vederea realizării şi desăvârşirii unei relaţii duhovniceşti, bazată pe încredere, deschidere şi dragoste reciprocă, ziditoare şi mult folositoare!... 

Altfel spus, Părintele Adrian Făgeţeanu a primt cu multă dragoste pe foarte mulţi oameni, credincioşi de toate vârstele şi tineri, la sfat, atât la Mănăstirea Antim din Bucureşti cât şi la Schitul Locurele - Gorj, încurajându-i şi ajutându-i pe mulţi dintre studenţii teologi, de pildă, să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaşi timp un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preot distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporului român.

Preacuviosul Părinte Adrian Făgeţeanu a fost un om al bucuriei, al seriozităţii şi discreţiei, un om care şi-a propus să înmulţească seriozitatea şi conştiinciozitatea şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al Părintelui Adrian de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, precum şi a dogmelor, ale Sfinţilor Părinţi şi a sfintelor canoane, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Psaltirea, Ceaslovul, Patericul, Podalionul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.

Revenind puţin, vom spune că Părintele Adrian Făgeţeanu s-a născut la data de 16 noiembrie anul 1912 în localitatea Deleni, foarte aproape de Cernăuţi, tatăl său fiind preot. Dragostea pentru învăţătură a dobândit-o din familie, paşii fiindu-i călăuziţi spre cele mai de seamă şcoli ale Basarabiei străbune: Liceul "Aron Pumnul" şi Facultatea de Drept din Cernăuţi (1931 - 1937) fiind doar începutul.

După finalizarea stagiului de avocatură, a funcţionat o vreme ca avocat la Fălticeni şi Bacău. Trăitor profund al adevărurilor de credinţă şi ancorat temeinic în viaţa Bisericii, tânărul comisar a lăsat deoparte cele ale lumii şi s-a înrolat definitiv în armata lui Iisus Hristos, închinoviindu-se ca frate la Mănăstirea Putna - Suceava, în anul 1943. În acelaşi an a început şi cursurile Facultăţii de Teologie din Suceava pe care le-a finalizat în anul 1947. Cercetător neobosit, Părintele Adrian a ajuns în Bucureşti pentru a se înscrie la cursurile Facultăţii de Filosofie (1947). Făcea cunoştinţă cu o cu totul altă dimensiune duhovnicească, implicându-se în Mişcarea "Rugul Aprins" alături de Părintele Sandu Tudor, Mitropolitul Tit Simedra, Monahul cărturar Benedict Ghiuş sau Profesorul Alexandru Mironescu. În consecinţă, a fost răsplătit cu şase ani de temniţă grea pe care i-a ispăşit la Aiud, între anii 1950 - 1956.

După eliberare a bătut la porţile mai multor mănăstiri, însă nu a fost primit nicăieri. Bolnav de o tuberculoză avansată, Părintele Adrian Făgeţeanu s-a îndreptat către Lavra Lainiciului unde a găsit ajutor şi alinare, sub mantia Preacuviosului Părinte Calinic Cărăvan. Aici Părintele Adrian s-a ocupat de şcolirea fraţilor din mănăstire, mulţi dintre ei fiind neştiotori de carte. A doua oară a fost ridicat la 8 noiembrie anul 1958 şi condamnat la "două zeci de ani de muncă zilnică, zece ani de degradare civilă şi confiscarea totală a averii personale".

A fost eliberat în anul 1964 reluându-şi activitatea misionară, trecând prin mai multe parohii, pe la Mănăstirea Viforâta – Dâmboviţa şi mai apoi stabilindu-se la Mănăstirea Antim din centrul capitalei, povăţuind duhovniceşte multă lume, alături de un alt mare duhovnic – Părintele Arhimandrit şi Stareţ Sofian Boghiu. Din anul 2000, Părintele Adrian Făgeţeanu s-a reîntors din nou la Sfânta Mănăstire Lainici, căutând de data aceasta liniştea isihiei pe Muntele Gropu, la Schitul Locurele.

Referindu-ne acum, la câteva dintre cuvintele de învăţătură ale Părintelui Adrian Făgeţeanu, pe lângă cele deja enumerate şi menţionate mai sus, vom remarca şi reţine că înfrânarea şi puterea rugăciunii le sunt date tuturor oamenilor. Dacă vrem să ne înfrânăm trupul de la cele necurate şi dacă vrem să ne rugăm, nu există "nu pot". Oamenii îl caută pe Dumnezeu numai la necaz, greutăţi şi suferinţe. Dumnezeu ne-a spus: "Nu vă puneţi nădejdea în oameni" şi noi ne aducem aminte de aceasta la nevoie. Îi sfătuiesc pe toţi creştinii să nu uite de rugăciune nici când le stă bine. Şi să nu pună pe alţii să se roage pentru ei. Să se roage pentru ei înşişi. Cel mai greu vot este de îndeplinit ascultarea în mănăstire, iar în lume, tot ascultarea de Dumnezeu este cel mai greu de făcut. Ascultarea şi împlinirea cuvântului Lui. Să urmăm pilda Maicii Domnului, care a spus: "Fie mie după cuvântul tău!"Dumnezeu îţi dă mai mult decât meriţi ca să te întoarcă apoi către El. Dumnezeu are două braţe, iubirea şi mila, şi cu amândouă ne poate salva. Întâi avem nevoie de milă, căci noi, păcătoşii, nu putem pretinde iubire."

Prin urmare, cuvintele noastre sunt puţine şi neputincoase pentru a putea spune cât bine a făcut Preacuviosul nostru Părinte Adrian Făgeţeanu, datorită ţinutei sale morale şi preoţeşti, a echilibrului, seriozităţii, sincerităţii, profunzimii şi înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice şi cărturăreşti, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi (de) oamneni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Biserica strămoşească!...

Parcurgând viaţa şi biografia acestui părinte duhovnicesc constat, cu uimire şi admiraţie, tăria lui de caracter şi verticalitatea cu care a fost înzestrat acest contemporan al nostru în faţa căruia noi nu suntem altceva decât nişte oameni supuşi vremurilor acestui veac!...

Se cuvine aşadar, să-i aducem, în continuare, prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale!

În încheiere, deci, voi susţine cu toată tăria că eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Ieromonah Adrian Făgeţeanu – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre monahale româneşti, autentice şi mărturisitoare din aceste răzvrătite vremuri, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!...

Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...

Aşadar, cei alungaţi din turnurile babilonice pot bate la porţile cetăţii noului Ierusalim – cel bisericesc şi ceresc ce „nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, făclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23).

Această personalitate duhovnicească şi benucuvântată, cu alte cuvinte, este una de referinţă în cadrul Bisericii şi spiritualităţii noastre autentice, care ar trebui să fie cunoscută, recunoscută şi apreciată pentru totdeauna, de către toţi cei ce cred că „Biserica este cetatea pe care nici porţile iadului nu o vor birui”!...

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!...

 


 I Cor. 15, 33

 Os. 7, 9



Top ziare romanesti
Abonare newsletter stiri.com.ro

Adresa de e-mail: